Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Braniștea și Liești, meciuri foarte importante

În cel de-al treilea eșalon de fotbal au loc meciurile etapei a XV-a, ultima din 2023. Sunt meciuri foarte importante pentru cele două echipe din județul nostru, ambele în deplasare și destul de dificile (sâmbătă, de la ora 14:00).
Unirea Braniștea se deplasează la Dacia Unirea Brăila,  echipă cu o evoluție fluctuantă, dar care în ultimele etape a marcat o revenire de formă. Un meci de care pe care pentru clasarea pe loc de play-off. Trupa din Braniștea s-a pregătit cu mare atenție, susținută de jucători care cred într-un rezultat favorabil și acesta trebuie să fie victoria! Nu va juca fundașul Dragoș Voicu, suspendat, iar Nica este incert. "Dacă vom elimina greșelile personale din câteva meciuri anterioare, putem obține un rezultat bun", ne-a spus Vali Vrânceanu, managerul echipei. Arbitrează Ovidiu Robu (Ilfov).
Sporting Liești, echipă aflată pe locul al treilea din Seria a II-a, este într-o situație ceva mai liniștită. Va juca pe terenul ultimei clasate, Viitorul Șuțești (care a acumulat doar patru puncte). Dar nici la lieșteni nu-i liniște deplină, pentru că gazdele au dat semne de revigorare în ultima vreme. "Ne așteaptă un meci solicitant, pe un teren greu, denivelat, cu o echipă neresemnată. Avem o indisponibilitate importantă, golgheterul Costea. Dar sperăm ca înlocuitorul să-i suplinească lipsa. Suntem pregătiți pentru un joc bun, care să ne facă să iernăm pe locul al treilea", ne-a spus Cătălin Savu, antrenorul echipei. Meciul va fi condus de Mihai Haivas (Botoșani).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.