Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un club mic, cu realizări mari

Nu credem că cineva de la Clubul Siderurgistul se va supăra dacă facem această afirmație. Respectiva grupare funcționează cu o singură disciplină sportivă - badminton,  dar a marcat în fiecare an al existenței sale salturi semnificative în ceea ce privește realizările. La bilanțul acestui final de an, Dorel Badiu și colaboratorii săi s-au prezentat cu un buchet de realizări care fac cinste acestui club mic: 44 medalii obținute în "Cupa României" și la Campionatul Național; 14 medalii în competițiile internaționale; 6 sportivi în loturile naționale U15 și U17; 8 competiții organizate la Galați, printre care și Balcaniada U17; colaborări cu parteneri din Bulgaria, Macedonia, Ungaria, dar și cu Primăria Galați, Inspectoratul Școlar Județean, Liceul Sportiv, FR Badminton, Agenția Națională pentru Sport și, nu în ultimul rând, CS Municipal Galați.
De acest lucru s-au convins și cei prezenți în Sala "Siderurgistul", la serbarea de final de an 2023. A participat întreaga familie a badmintonului gălățean, care a generat multă voie bună, cu colinde, mici atenții și o atmosferă de destindere, la capătul unui an încărcat de competiții, dar și plin de succese.
"A fost un an magic, în care motoarele noastre au fost turate la maximum. Un an în care ne-am luat înapoi sala în care ne desfășurăm activitatea din 2001. Le mulțumim sportivilor pentru dăruire, dar și părinților care susțin necondiționat copiii și competițiile. Mulțumim pentru sprijin Primăriei Galați, în special pentru organizarea Jocurilor Balcanice din acest an", au fost reperele din declarația președintelui clubului, Dorel Badiu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.