Victorie la Constanța înaintea examenului din CL
Jucătorii echipei campioane CSM Arcada pornesc cu ”toate pânzele sus” în anul 2024. Imediat după Sărbătorile de iarnă, elevii lui Sergiu Stancu au susținut deja un meci oficial din Divizia A1
Întâlnirea a avut loc pe Litoral, împotriva celor de la CSM Constanța – echipă ce avusese un start îndrăzneț în campionat. Meciul a fost adjudecat foarte clar de gălățeni, fără a fi lăsat loc pentru nicio undă de surpriză. A fost 3-0, cu diferențe concludente la seturi: 25-19, 25-19, 25-18.
A arbitrat bucureșteanul Cristian Cristea (l-a înlocuit pe Dragomir, devenit indisponibil), ajutat de Marius Ștefurac (Ploiești).
La CSM Arcada a evoluat ”sextetul”: Javad, Nikula, Butnaru, Aldea, Gergye, Hamacher – Toman (libero). Au fost și trei înlocuiri prin: Lescov, Lopez și Mihălescu. Cu acest succes, campionii și-au adăugat trei puncte în clasamentul a cărui primă parte arată astfel: 1. Corona Brașov 28 p, 2. Arcada 26 p, 3. Dinamo 22 puncte.
Toate privirile, ațintite spre jocul de marți
După acest meci, restanță din etapa a cincea, atenția generală a amatorilor de volei este îndreptată spre prima întâlnire internațională a anului. Marți, 9 ianuarie, CSM Arcada primește replica puternicei echipe italiene, Lube Civitanova. Una dintre cele mai valoroase grupări din Europa, multiplă campioană în Peninsulă și performeră în competițiile continentale. Este un meci de referință, căreia echipa noastră îi acordă toată atenția. Italienii vor ajunge la București luni, la prânz, iar seara au programat antrenamentul oficial. Marți, încă o ședință de pregătire, iar seara, de la ora 18,00, importantul meci pentru voleiul gălățean și românesc.
La rândul lor, jucătorii gălățeni au avut parte de câteva antrenamente legate: sâmbătă după-amiază, duminică încă două, luni – unul, plus cel din dimineața zilei meciului.
Este o confruntare de interes general pentru publicul spectator gălățean – dornic de a fi alături de echipa favorită, să o încurajeze cum știe mai bine.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.