Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Derbiul Liești - Braniștea, în prim-plan

Dintre competițiile din acest weekend, un loc aparte îl deține meciul din Liga a III-a de fotbal în care se întâlnesc cele două formații gălățene, ai căror jucători se cunosc foarte bine, Sporting Liești - Unirea Braniștea.
Gazdele ocupă locul al treilea, cu 37 de puncte, cu patru lungimi avans față de adversari. "Faptul că jucăm pe teren propriu, unde am avut evoluții bune, ne face să pornim cu prima șansă", ne-a spus antrenorul Cătălin Savu.
Ambiții mari sunt și în tabăra oaspeților, care n-au renunțat să urce un loc pe podium, fiind momentan pe locul 4, cu 33 de puncte. "Avem încă mulți indisponibili, iar în ceea ce-i privește pe Răducan și Murgoci, se speră în recuperarea lor până la ora meciului. Cu toate acestea, dorim să aliniem un unsprezece bun de joc", a afirmat Vali Vrânceanu, managerul celor de la Unirea.
Meciul, care va începe sâmbătă, de la ora 17.00, va fi condus de arbitrul Cătălin Buși (Rm. Vâlcea).
* Meciul SC Oțelul - Juniorul București, din Liga a II-a de fotbal feminin, se dispută duminică, de la ora 11.00, pe Stadionul "Siderurgistul". Gălățencele abordează partida cu încredere, după 3-0 din deplasarea de la FCSB, dar și din postura de ocupantă a locului 3, cu 31 puncte.
* Campionatul Județean de fotbal programează următoarele partide în Liga a IV-a (etapa 21), duminică, de la ora 12.00: Gloria Ivești - Viitorul Umbrărești, Alegria Matca - Avântul Drăgănești, Voința Cudalbi - Șoimii Foltești, Covurluiul Tg. Bujor - Victoria Independența, Muncitorul Ghidigeni - Progresul Munteni, Siretul Cosmești - Agrostar Tulucești, iar Lascăr Schela stă.
În Liga a V-a, duminică, ora 11,00 se joacă astfel: Inter Tudor Vladimirescu - ACS Vânători, Foresta Șendreni - Prutul Vlădești, Siretul Piscu - Răzeșii Valea Mărului, Luceafărul Berești - Viitorul Costache Negri, Voința Cișmele - Zorile Grivița, Sporting Galați - Flacăra Pechea, Viitorul Frumușița - Avântul Jorăști și Victoria Slobozia Conachi - Mălina Smârdan.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.