Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CS Școlar are cadete de semifinale

S-a încheiat un nou sezon competițional pentru echipele feminine de cadete (16-17 ani). Un sezon în care echipa CS Școlar Galați a reușit un parcurs până în semifinalele naţionale.
Mai întâi, să prezentam lotul de jucătoare care au evoluat în campionat. Acestea sunt pregătite de antrenorul Gelu Ambrose, fost jucător la acest club, dar și la CS Universitatea.
CS Școlar: Ioana Axinte, Iulia Sbângu, Maria Bardaș, Briana Constantin, Eliza Neculau, Adriela Anton, Andra Milea, Teodora Ferdinand, Ioana Dan, Bianca Frunzache, Alexandra Costin și Teodora Tăbăcaru.
În primă fază, într-o serie de șase formații, gălăţencele au încheiat pe locul al treilea. De aici au pășit în faza de elită, unde după zece meciuri au ocupat o poziție care le-a permis să joace în semifinale - unde s-au clasat pe locul patru, fiind la un pas de turneul final.
Dintre realizările acestui grup de jucătoare (U17) mai poate fi amintită promovarea Ioanei Axinte în lotul de senioare de la CS Universitatea (Liga a II-a).
De-a lungul anilor, voleiul feminin de la CSS  (director Adriana Neofit) a avut un istoric strălucit. De aici s-au ridicat numeroase jucătoare remarcate în această frumoasă disciplină sportivă. Sub coordonarea profesoarei Ileana Berdilă, amintim numele câtorva fete care au performat în primul eșalon, în ultima vreme: Elena Zaharia, Irina Enciu sau Anamaria Berdilă.
Cu siguranță, și din nucleul actual vor crește jucătoare despre care se va mai vorbi. Iar dacă se vor pregăti din ce în ce mai bine, vor prinde și… finalele.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.