Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Hochei. Participări de succes pentru gălățeni

Echipele de hochei pe gheață juniori de la CSM Dunărea Galați au participat la o competiție de mare amploare, ”Liga de hochei pentru copii”, organizată de Fundația Țiriac. Cu trei echipe participante în concurs, Clubul Dunărea a cucerit două medalii: argint la categoria Under 9, unde au devansat alte șapte competitoare, respectiv, bronz la cea de U11. Cea de-a treia participantă, echipa de U15 s-a clasat pe locul al patrulea la categoria sa de vârstă.
La festivitatea de premiere au participat Diana Bulimar (fostă gimnastă de talie mondială), Bogdan Stelea (fost goalkeeper în Generația de Aur a României la fotbal) și Attila Nagy – președintele Federației Române de Hochei pe Gheață.
Cu un total de șapte jocuri fiecare, echipa U9 a obținut șase victorii impresionante, pierzând doar finala împotriva echipei din Miercurea Ciuc, la scorul de 2-5. De asemenea, echipa U11 s-a remarcat prin cinci victorii notabile, pierzând doar două meciuri strânse împotriva echipelor Corona Brașov și Miercurea Ciuc, scorurile fiind 4-5 și 3-4.
”Deși fără acces la gheață timp de trei săptămâni înaintea competiției, copiii s-au ridicat la înălțimea competiției și au demonstrat un nivel de joc foarte bun. Competiția nu numai că a oferit premii substanțiale, dar a și oferit oportunitatea copiilor de a-și demonstra abilitățile și talentul.
De remarcat este și suportul deosebit al părinților, care au fost prezenți și au încurajat echipa la fiecare pas al drumului. Această participare a fost nu doar o experiență sportivă, ci și o demonstrație a unității și sprijinului din partea comunității”
, a declarat Cristi Munteanu, antrenorul echipelor premiante.
Dintre participanții echipei de U9 se remarcă un caz inedit în persoana lui Eduard Toniță, care este un talentat practicant și de fotbal – unde a reușit să atragă deja atenția mai multor antrenori de specialitate datorită caracteristicilor sale.
La competiție au participat peste 430 de copii, repartizați în cele 26 de echipe participante, cu premii totale în valoare de 18.000 euro oferite de Fundația Țiriac, conform comunicatului oficial emis de către organizatori. Aceasta a fost prima ediție a competiției ”Liga de hochei pentru copii”, dar succesul generat lasă loc de a fi creată o adevărată tradiție în organizarea unor astfel de întreceri.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Gigel Miercuri, 15 Mai 2024 14:48 5.13.171.*** Link la comentariu

Felicitari, la mai mare si la mai multe sporturi promovate si la noi in oras.

postat de Ekou Joi, 16 Mai 2024 08:25 185.53.198.*** Link la comentariu

Felicitări copiilor cât și părinților pentru implicare !!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.