Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

United Galați, a cincea oară la rând în Champions League

Echipa de futsal United Galați se va afla pentru a cincea oară la rând în urnele UEFA pentru tragerea la sorți a țintarului din Champions League. Astfel, prin prisma faptului că au cucerit un nou titlu de campioni ai României, cei de la United își vor afla adversarii pe data de 4 iulie, când are loc tragerea. Atunci se vor stabili primele faze din sezonul 2024-2025 al UEFA Futsal Champions League, Preliminary Round (runda preliminară) și Main Round (runda principală).

Cea mai bună reprezentare a gălățenilor a fost în sezonul 2022-2023, când United a reușit să se califice mai departe de prima fază a grupelor, ajungând să joace cu echipe de renume, precum Benfica, Barcelona sau Anderlecht. Atunci a fost chiar la Galați una dintre grupele organizate, fiind unul dintre cele mai importante evenimente sportive din orașul nostru din ultimul deceniu.
Altfel, cei de la United se află momentan în vacanță, urmând ca de luna viitoare să revină la antrenamente pentru pregătirea noului sezon. Trupa pregătită de antrenorul-jucător Florin Ignat domină de ani buni competițiile interne, fiind principala favorită la câștigarea campionatului Ligii I și pentru sezonul 2024-2025.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Ionel Joi, 27 Iunie 2024 05:50 89.136.187.*** Link la comentariu

Nimeni nu spune ca participarea in aceasta competitie aduce si foarte multi bani acestui club, care in fiecare an este abonat la bugetul local. Unde se duc toti banii pentru participarea in Champions League? In fiecare an se umbla cu milogeala la banii contribuabililor

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.