Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Medalii de aur şi argint pentru România, la dublu vâsle (VIDEO)

Canotorii români Andrei Cornea şi Marian Enache au câştigat medaliile de aur în proba de dublu vâsle masculin, joi, la Jocurile Olimpice de la Paris, după o cursă pe care au condus-o aproape de la un capăt la celălalt.

Cornea şi Enache au declanşat un sprint devastator în ultima parte a cursei, impunându-se cu aproape o secundă şi jumătate în faţa Olandei. Podiumul a fost completat de echipajul Irlandei, sosit la aproape trei secunde de români.

Andrei Cornea şi Marian Enache au adus prima medalie olimpică a României în istoria probei masculine de dublu vâsle.

În proba de dublu vâsle feminin, româncele Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat medaliile de argint. Campioanele olimpice de la Tokyo au fost devansate de Noua Zeelandă, cu doar 14 sutimi de secundă. Medaliile de bronz au revenit Marii Britanii.

România a calificat nouă echipaje în finalele de canotaj de la Paris.

România a obţinut până acum patru medalii la Jocurile Olimpice 2024, două de aur, una de argint şi una de bronz.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.