Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oțelul, la cel mai slab meci al său: 0-2 cu Unirea Slobozia

Rezultat dezastruos, evoluție catastrofală și cel mai slab atac al campionatului. Așa se poate rezuma ca impresie de moment situația de la Oțelul, după eșecul, scor 0-2, în faţa ultimei clasate, Unirea Slobozia, chiar pe teren propriu, duminică după-amiază.

Fără a-și putea construi ocazii la poarta adversă, formația gălățeană a părut şi extrem de vulnerabilă în plan defensiv, situaţie total necaracteristică unei echipe pregătite de Dorinel Munteanu.

Purece a tras un prim semnal de alarmă, când șutul său deviat a atins bara. Se putea face 1-0 pentru ialomițeni, când Afalna a marcat spectaculos, după ce Iustin Popescu a scos, într-o primă fază. Golul a fost anulat, după ce s-a semnalizat un ofsaid destul de interpretabil, decizia fiind luată în camera VAR.

Deși s-a intrat cu 0-0 la pauză, partea secundă a început şi mai prost pentru Oțelul, din punct de vedere al atitudinii jucătorilor. Iar Unirea Slobozia a speculat la maximum, printr-un gol marcat de Perianu, apărut la colțul lung, de unde a reluat cu capul o centrare foarte bună a lui Purece.

Oțelul n-a reușit să-și revină nici după 0-1, iar în min. 74 a venit o nouă fază periculoasă la poarta lui Popescu. Stevanovici l-a faultat imprudent în careu pe Coadă și a fost eliminat, plus penalti acordat oaspeţilor. Iustin Popescu a parat şutul lui Toma, însă tot avea să se facă 0-2, în minutul 85. La un nou contraatac în care gălățenii au părut foarte vulnerabili, Șerbanică a încheiat cu un șut la colțul lung, iar mulți dintre spectatorii prezenți la meci și-au pierdut cumpătul și au plecat mai devreme acasă. Până la final, a mai fost un gol al oaspeților, dar anulat corect pe motiv de ofsaid.

Oțelul n-a tras niciun șut pe poartă în cele 90 de minute și nu merita absolut nimic din acest meci, de departe cel mai slab al echipei lui Dorinel Munteanu de la revenirea formației roș-alb-albaștrilor în primul eșalon.

Oțelul a jucat în formula: I. Popescu - Maftei (Adăscăliţei, '59), Angha, Stevanovici, Tomasevici - Cisotti, Zivulici, Lameira - Maciel (A. Pop, '59), Jurici (Bourard, '80), Djurici (Tănasă, '59).

Gălățenii au rămas cu 19 puncte în clasament şi au căzut sub linia de play-off, ocupând acum locul 7.

Urmează meciul din "Cupa României", programat miercuri, în deplasare la FK Csikszereda (prima clasată din liga secundă). Iar în campionat vine deplasarea de la Iași, duminica viitoare, în ultima etapă din tur.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

10 comentarii

postat de Vlad Duminică, 27 Octombrie 2024 16:34 173.245.207.*** Link la comentariu

Ne ducem de ripa. Fotbalul nu poate fi înșelat. La club se intimpla lucruri ce nu sint ortodoxe.

postat de Vlad Duminică, 27 Octombrie 2024 16:54 46.97.171.*** Link la comentariu

Jucătorii au salarii mici dar au c.v. conducerea cu salarii bune nu prea mai au semnale politice bune. Se dorește iînchiderea tarabei.

postat de Cetățean Duminică, 27 Octombrie 2024 17:04 109.166.134.*** Link la comentariu

Rușineeee !!!!!

postat de bastinas Duminică, 27 Octombrie 2024 17:05 46.97.169.*** Link la comentariu

puturoși învățați să îi scoată tot timpul Cisotti. nici Dorinel nu a fost mai breaz...parcă nu a vrut sa câștige tinandu-i pe banca pe POP și Tănase...ciudată atitudine.

postat de Gică Gălățeanu Duminică, 27 Octombrie 2024 22:05 86.122.130.*** Link la comentariu

Un meci total nepregătit, în primul rând psihic după înfrângerea de la Cluj! Cerem DEMISII la nivel de club, inclusiv șefului galeriei Oțelului care s-a gândit chiar la acest meci vital să facă grevă! RUȘINE!

postat de Jan Luni, 28 Octombrie 2024 02:25 5.13.222.*** Link la comentariu

Ceva se intampla la aceasta echipa , ori jucatorii,, bubuie,, meciurile stiind numai ei ce motive au , ori antrenorul vrea sa plece, ori nu si-au primit lefurile, ceva se intampla oricum , toata lumea a vazut ce fel au jucat . Nu pot decat sa le spun sa le fie RUSINE mai ales ptr spectatori.

postat de Relache Luni, 28 Octombrie 2024 06:02 194.105.20.*** Link la comentariu

Asta nu este Otelul reinfiintat de suporteri, este o echipa galbejita si plina de bube dupa comportamentul famigliei domnitoare. Deja a inceput Trotinel, saracu" nu are bani, etc. Pai cine conduce acest club??? Munteanu si familia lui. Falimentul bate la usa.

postat de dan Luni, 28 Octombrie 2024 06:45 86.124.200.*** Link la comentariu

Galatenii, de buna credinta, se uita la tv ,se duc la meci ,in loc sa faca ceva util. Eu ma gandeam ca prostu 'ca urmeaza 4 meciuri cu victorii !! Rusine, va bateti joc de galateni si nimeni nu iese 'la interval' sa spuna ce se intampla acolo.

postat de vikingul tulin Luni, 28 Octombrie 2024 07:00 81.196.174.*** Link la comentariu

salarii mari la conducere ,multi atarnatori acolo,cristi munteanu inexistent,sat fara caini.curatenie generala in iarna,poate scapam de retrogradare.

postat de MIRELA MIRON Luni, 28 Octombrie 2024 08:17 37.228.205.*** Link la comentariu

Un Oras fara un viitor solid si fara BANI.... Un blat cat casa poporului,si nu a fost singurul,dar se intelege de ce?De unde bani de salariiiiiii,cat timp nu ai un buget de 4-5 mil euro minim.SINCER AR TREBUI SA CEDAM LOCUL UNUI ORAS CAPABIL CU POTENTIAL . FORTA,, GALATI'

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.