Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

“Tunurile” pe arbitraj după Oțelul - CFR Cluj

Gruparea gălățeană a cedat, scor 0-1, în restanța cu CFR Cluj, de luni seară, iar principala țintă a lui Dorinel Munteanu a fost maniera de arbitraj

Partida cu formația clujeană s-a dovedit a fi săracă în exprimare fotbalistică de ambele părți, iar un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil. Sătul de deciziile arbitrilor din ultimele etape, la limită, dar majoritatea împotriva echipei sale, antrenorul Dorinel Munteanu a răbufnit la declarațiile de după partida de luni seară.
"Prea multe cuvinte n-am ce să spun după acest meci. Dacă nu îi ajuta arbitrul, nici nu ajungeau la poartă. Cu foarte mare respect pentru Dan Petrescu și această echipă, nu au nevoie de așa sprijin. Nici nu mai știu ce să spun. Suntem amenințați cu comisiile, aroganța arbitrilor e ieșită din comun. Am luat galben, trebuia să îmi dea zece! Nu se poate să dai în prima repriză un minut de prelungire, iar în a doua patru, când s-au făcut șase schimbări. Portarul lor a tras de timp 4-5 minute. Vorbim de maniera generală de arbitraj, nu de o singură fază. N-au nimic în spate pentru așa aroganță", a spus Munteanu.
Din studioul DigiSport de după meci, fostul portar Helmuth Duckadam, invitat pentru a comenta pe marginea partidei, a admis că s-a văzut o manieră ușor favorabilă oaspeților. "Nu sunt neapărat de acord cu Dorinel, dar s-a simțit acel 5% în plus care se dă gazdelor, de obicei, de data aceasta a fost pentru CFR Cluj, deși partida s-a jucat la Galați", a spus Duckadam.

Fazele din trecut care l-au supărat pe Dorinel

Pentru Dorinel Munteanu s-au adunat mai multe dispute cu arbitrajele, mai ales că Oțelul este singura echipă din Superliga care n-a beneficiat de niciun penalti în acest sezon. Cele mai scandaloase faze au fost la meciul cu Dinamo, de la Galați, scor 1-1, când gălățenii puteau beneficia de două penaltiuri, însă centralul Flueran s-a opus, în ciuda semnalizărilor din camera VAR. Pentru o fază similară de henț, Oțelul a fost sancționată cu lovitură de la 11 metri în primul meci pierdut al sezonului, 0-2, la "U" Cluj.
A mai fost și eliminarea destul de ușor acordată la Stevanovici, în meciul de la Iași, când Oțelul avea meciul sub control: conducea cu 1-0 și nu i-a permis adversarului să își creeze ocazii până în acel moment.
De asemenea, Munteanu a fost deja suspendat o etapă pentru cumul de cartonașe galbene, iar la partida de luni seară, cu CFR, a mai încasat unul.
Pauza competițională o găsește pe Oțelul cu 20 de puncte acumulate după 16 etape, un bilanț destul de decent, dar mult sub așteptările create după un start de sezon extrem de favorabil în rezultate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

3 comentarii

postat de vikingul tulin Miercuri, 13 Noiembrie 2024 09:06 79.115.6.*** Link la comentariu

presedintelui c.m. ia trecut un cauciuc de tir pe la ureche,deh semn de la al de sus.poate se trezeste.

postat de ss Miercuri, 13 Noiembrie 2024 10:19 5.13.198.*** Link la comentariu

Frustrarile sunt adunate meci de meci insa de data asta arbitrajul nu a decis rezulltatul, a fost pur si simplu un arbitru extrem de slab care a preferat sa fluiere in asa fel incat sa nu deranjeze oaspetiii.... sansa nu surade sezonul asta Otelului nici dupa mai bine de 1/2 de campionat!

postat de Cetatean Miercuri, 13 Noiembrie 2024 12:18 128.127.118.*** Link la comentariu

``antrenorul Dorinel Munteanu a răbufnit``.... Sa rabufneasca la adresa jucatorilor si a jocului slab practicat de ei si la adresa circului pe care-l face pe marginea terenului meci de meci !!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.