Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Braniștea și Liești, în tandem în fruntea clasamentului

Runda a XIII-a a Ligii a III-a de fotbal, disputată în weekend, a fost din nou favorabilă echipelor gălățene, ambele încheind victorioase.
Sporting Liești a câștigat derbiul de clasament de la Aerostar Bacău, scor 2-1. A urmat meciul celor din Braniștea, 3-1 cu CSM Adjud, reușită care le-a permis să revină pe primul loc, chiar în fața lieștenilor (lideri doar pentru o zi).
Lieștenii au fost conduși de Aerostar Bacău, dar până la urmă au plecat acasă cu toate punctele. Au egalat prin Iordache (min. 40), printr-un șut imparabil, și au marcat golul de trei puncte prin același Iordache (min. 50). Oaspeții au făcut un joc curajos, creându-și și alte oportunităti, prin Costea, Iordache, Crihană sau juniorul Coman.
Antrenorul Cătălin Savu a aliniat următorul ”unsprezece”: A. Brăneț - Popa, Munchiu, Podașcă, D. Dima - Iordache, Coman, Crihană, Stan - Chiriac, Costea. Au mai jucat: Maftei, Gherase, Năstase și Băluță.
Un meci dârz a avut loc la Braniștea, cu o primă repriză încinsă, de 0-0, respectiv o a doua cu patru goluri - dintre care două ale gazdelor au fost din penalti.
S-a făcut 1-0 în minutul 49, prin Răducan din penalti (fault asupra lui Moroianu); 1-1, după doar patru minute, la o nesincronizare în defensiva gazdelor; 2-1 în minutul 58, tot din penalti, de această dată executat de Bordun (scos de Andrei Mihai); 3-1 cu un nou gol al lui Bordun, în finalul meciului, în condițiile în care Unirea juca în zece, după eliminarea lui Răducan (min. 65).
Unirea a evoluat în formula: Ursu - Mihai, Popa, Moroianu, Murgoci, Hilohi - D. Cireș, Bodrun, Frunză - Răducan, Olteanu. Au mai intrat: Munteanu, Vasile și Neagu.
Celelalte rezultate: CSM Rm. Sărat - Voința Limpeziș 1-0, Sepsi II Sf. Gheorghe - Dacia Unirea Brăila 3-0, KSE Tg. Secuiesc - Viitorul Onești 2-0.
Clasament: 1. Unirea Braniștea 30 puncte, 2. Sporting Liești 29 p, 3. KSE Tg. Secuiesc 28 p, 4. Aerostar Bacău 24 puncte.
În etapa următoare se joacă astfel: Sporting Liești - Sepsi II și Dacia Unirea Brăila - Unirea Braniștea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.