De sâmbătă, publicul poate intra pe gheaţă la Patinoarul Artificial
Patinoarul Artificial îşi deschide de sâmbătă porţile de acces pe gheaţă şi pentru publicul larg. Instalaţia este în funcţiune de la începutul săptămânii, gheaţa este utilizabilă de marţi dimineaţă, dar deocamdată au avut acces doar hocheiştii şi sportivii de la patinaj artistic. Au fost ceva probleme tehnice cu unul dintre compresoare, care au fost rezolvate între timp, astfel că din această dimineaţă este posibilă deschiderea „programului cu publicul”.
Reprezentanţii Societăţii Gospodărire Urbană, cea care are în administrare Patinoarul Artificial, au anunţat care vor fi tarifele în acest sezon. Intrarea pe gheaţă, pentru un program de 90 de minute, va costa 10 lei, iar elevii şi studenţii vor plăti numai 6 lei. Închirierea patinelor are un tarif de 8 lei – timp de o oră şi jumătate – iar ascuţirea lamelor costă 9 lei. Taxa pentru garderobă este de 2 lei.
Pentru astăzi, prima sâmbătă în care gălăţenii au ocazia să intre pe gheaţă, programul cuprinde trei serii a câte 90 de minute, cu începere de la orele 10.00, 12.00, respectiv, 14.00.
Duminică, 30 noiembrie, vor fi patru serii, cu începere de la orele 14.00, 16.00, 18.00 şi 20.00. În timpul săptămânii, de luni până joi, sunt zilnic câte două seriii (18.00 şi 20.00), iar vinerea se mai adaugă încă una, de la ora 16.00.
Primele meciuri de hochei
Totodată, echipa de hochei CSM Dunărea va susţine în acest weekend primele două meciuri din actuala ediţie a Ligii Naţionale pe gheaţa proprie. Adversară este formaţia HSC Csikszereda II Miercurea Ciuc, partida de astăzi fiind programată de la ora 18.00, iar cea de duminică de la ora 11.00.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.