Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pasiunea pentru arbitraj, moștenire de familie

Despre Adrian Viorel Cojocaru, lumea fotbalului stie deja o mulțime de lucruri. Este un arbitru de prim eșalon, în Superliga de fotbal a României, cu multă experiență, având deja 14 sezoane de activitate numai în divizia de elită. În anul recent încheiat, Adrian a oficiat la 35 meciuri în Superligă, la centru şi în camera VAR, plus meciuri în "Cupa României".
Puțină lume a aflat, însă, că fiul său îi calcă pe urme. Sebastian Cojocaru cochetează cu arbitrajul de fotbal de mic copil și de patru ani este arbitru cu documente în regulă, fiind absolvent al cursului de arbitri organizat de către Asociaţia Judeţeană de Fotbal.
A intrat imediat în "pâine", fiind delegat la meciuri de copii și juniori, apoi la jocuri de Liga a V-a și a IV-a. Mai nou, a fost delegat ca al patrulea arbitru în Liga a III-a. Îi place ceea ce face și are toate șansele să progreseze rapid. La vârsta lui, abia trecut de majorat (19 ani), Sebastian se gândește departe și are toate şansele de a urca spre primele eşaloane.
Prioritară este marea sa pasiune pentru această meserie, însă există şi interesul federației de specialitate, care şi-a propus, prin Programul "Cavalerii viitorului", să descopere și să promoveze tinerele talente ce ar putea să facă pasul spre marea performanță în arbitraj.
Sebastian este preocupat și de învățătură, fiind student în primul an la Litere și la Drept, în cadrul Universității "Dunărea de Jos".
În ceea ce ne privește, noi le urăm mult succes, atât lui Adrian, cât şi lui Sebastian Cojocaru!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

1 comentarii

postat de ss Vineri, 10 Ianuarie 2025 08:17 86.124.202.*** Link la comentariu

Nepotismul in arbitraj e binecunoscut, regulile sunt facute ca favorizatii sa sara peste rand functie de originea "sanatoasa".......burleanu!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.