CSM Arcada și-a făcut fericiţi suporterii, cu victorie în faţa campioanei
Întotdeauna un meci dintre o campioană și o fostă multiplă campioană este unul aparte, fiecare dintre combatante urmărindu-și obiectivul. CSM Arcada Galaţi și Corona Brașov au realizat, miercuri seară, un joc interesant, pe placul publicului, cu un final fericit pentru gălățenii prezenți în tribune. Lupta din teren a fost încinsă, niciuna dintre combatante nefiind dispusă la concesii. La fluierul final tabela a arătat 3-1 pentru echipa noastră (25-17, 21-25, 25-20, 25-23).
Fiecare dintre seturi a avut istoricul său, însă ultimul a avut o desfășurare aparte, pe durata a 37 minute! Cu multe egalități, dar și cu urcușuri și coborâșuri. Oaspeții au plecat mai bine, au dus tabela la 7-2, iar elevii lui Sergiu Stancu au reușit o egalare spectaculoasă la 8. De aici s-a mers cap la cap, cu ușoare desprinderi la doar 2-3 puncte: 8-10, 10-10, 13-10, 13-13, 15-17, 20-20. De aici, gălățenii și-au asigurat permanent câte un mic avantaj: 22-20, 24-22 și 25-23 la final.
Arcada a trimis în teren următorul "sextet" (menținut în cea mai mare parte a timpului): Constantin, Butnaru, Marshall, Bala, Rață, Freimanis - Kosinski (libero). Au mai intrat: Bakonji, Aldea, Hernandez și Ionescu.
Celelalte rezultate înregistrate în penultima rundă: Unirea Dej - Zalău 0-3, Dinamo - Steaua 3-2, SCMU Craiova - Rapid 2-3, "U" Cluj - Știința București 3-2, iar Știința Baia Mare a stat.
Cu excepția liderului, restul clasamentului s-a strâns în prima sa jumătate: 1. Dinamo 48 puncte, 2-3. Corona și Craiova - câte 41 p, 4. CSM Arcada 38 p, 5. SCM Zalău 37 p, 6. Steaua 32 p, 7-8. Rapid și Baia Mare - câte 26 p, 9. Unirea Dej 15 p, 10. Știința București 9 p, 11. "U" Cluj 2 puncte.
Sergiu Stancu, mai puțin supărat după o perioadă nefastă, ne-a declarat: "După înfrângerea de la Baia Mare, am întâlnit echipa campioană, într-un meci cu o încărcătură aparte. Am obținut o victorie care ne dă încredere într-un final de sezon cât mai bun. Publicul a fost din nou excelent, realmente ne-a împins de la spate spre o victorie atât de necesară. Ne așteaptă o confruntare foarte grea la Zalău, sâmbătă, dar cred că suntem pregătiți pentru un joc bun și un rezultat pe măsură".
În ultima etapă a sezonului regulat, în weekend, cei de la CSM Arcada vor juca un meci decisiv înaintea fazei de play-off, cu SCM Zalău, în deplasare. În funcție de rezultat, fosta multiplă campioană poate încheia sezonul pe locul 2 (cel mai puţin probabil, fiind la mâna rezultatelor indirecte), 3, 4 sau 5.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.