Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sporting Liești și Oțelul II, după puncte în Prahova

FOTBAL. Echipele gălățene din eșalonul al treilea de fotbal au parte în acest weekend numai de meciuri în deplasare. Vineri a jucat Unirea Braniștea la Sepsi II Sf. Gheorghe, iar sâmbătă, celelalte două vor avea de disputat meciuri tot afară.
Sporting are misiunea de a cuceri cele trei puncte, pentru a-și consolida poziția de lider în seria a doua. Joacă la CSO Plopeni, pe un teren incomod echipelor vizitatoare. Lotul de jucători are o stare bună, doar Popa este indisponibil după accidentarea din etapa trecută. În rest, toți jucătorii lui Cătălin Savu sunt cu gândul la un rezultat favorabil, prima opțiune fiind victoria.
Meciul, cu începere de la ora 14,00, va fi arbitrat de Mădălina Gherghe (Ilfov).
Oțelul II, echipă care a prins curaj după ce a câștigat în etapa trecută și a părăsit ultima poziție, pleacă tot în Prahova, cu încredere. ”Lotul este pregătit, trebuie să continuăm cu o evoluție bună. Tinerii noștri jucători vor fi sprijiniți de portarul Ursu, de la echipa mare, un goalkeeper care ne oferă siguranță între buturi”, ne-a declarat antrenorul Sorin Haraga.
Arbitrul partidei de la Păulești (ora 14,00) va fi Mihai Moisă (Iași).
RUGBY. În eșalonul al doilea de rugby, turneul play-off, sâmbătă au loc partidele primei etape ale returului. CSM Galați este gazdă și speră la un succes împotriva celor de la RC Bârlad. Partida va fi găzduită de Stadionul ”Municipal” (ora 11:00).
BADMINTON. Sâmbătă și duminică, la Sala ”Siderurgistul” continuă meciurile juniorilor Under 11 și Under 19. Între concurenți se află și practicanții badmintonului de la cluburile gălățene (Siderurgistul, Agero și CSU).
VOLEI. La Galați, în Sala ”Florin Balaiș”, continuă meciurile echipelor de juniori Under 19: sâmbătă, de la ora 12,00, respectiv, duminică, de la 11,00, se întrec echipele din Galați, Brăila, Focșani și Constanța.
CUPLAJ. Luni, 24 noiembrie, la Sala Sporturilor ”Dunărea” va avea loc un interesant cuplaj, volei – baschet. În deschidere va fi derbiul din Divizia A1 de volei masculin, CSM Arcada – Steaua București (ora 17,00), continuând apoi cu disputa din Liga Națională de baschet masculin, în care CSM Galați își va măsura forțele cu o echipă de top a campionatului nostru – CSM Oradea (echipă neînvinsă până acum). Două meciuri ce nu trebuie ratate!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.