CSM Arcada joacă în Cupă. Din sportul gălățean
VOLEI. Gălățenii continuă seria jocurilor la trei-patru zile. După splendida victorie din weekend, de la Brașov (3-1 cu Concordia), CSM Arcada are, miercuri, 3 decembrie, meci în ”Cupa României”. Parteneră îi va fi Steaua, echipă cu care zilele trecute a jucat în campionat (3-0 pentru Galați). Întâlnirea va fi găzduită de Sala ”Dunărea”, de la ora 18,00, și va fi condusă de Bogdan Stoica și Robert Toader (ambii din București).
Altfel, arbitrul gălățean George Grădinaru va conduce, tot miercuri, partida Dinamo - Corona, contând pentru Supercupa României, cele două formații fiind câștigătoarele Diviziei A1, respectiv, "Cupei României".
ȘAH. La Brăila a avut loc un concurs rezervat sportivilor (copii și juniori) ce doresc să performeze în această importantă și populară disciplină. Pe locul al doilea, cu 5 puncte (din șase partide), a încheiat Maria Mușat, iar Izabela Drobotă s-a clasat pe locul 3, cu 4 puncte. La masculin, Carol Ifrim - locul 3, cu 4,5 puncte, urmat de David Corchi, cu 3,5 puncte, și Victor Năstase, cu 3 puncte. La categoria Open, David Păun a încheiat pe locul șapte, cu 4 puncte.
NATAȚIE. Doi sportivi de la CSM au participat la ”Naționalele” de poliatlon. Eva Penciu și Ștefan Stan (pregătiți de Mihaela Bârligea și Mihaela Hodină) au concurat la Târgoviște în probele de 50 m liber, 50 m fluture, 50 m spate, 50 m bras, 200 m liber și 200 m mixt. Evoluțiile le-au adus câteva clasări notabile, concretizate prin recorduri personale.
KARATE. Întrecerile celei de-a 38-a ediții a Campionatului European de karate tradițional au avut loc în localitatea Milazzo din Italia. Între concurenți s-au aflat și frații Ștefan și Valentin, alături de tatăl lor - Marcel Apostu, din Cudalbi. Aceștia au cucerit 8 medalii de aur, 4 de argint și una de bronz, demonstrând încă o dată că perseverența, disciplina și munca în echipă dau roade întotdeauna. Sportivii sunt antrenați de sensei Mihai Cristian Tâmpeanu. Cei doi frați sunt din Cudalbi și urmează cursurile Școlii Gimnaziale „Doamna Nica” din Valea Mărului: Ștefan, în clasa a VI-a, iar Valentin, în clasa a VIII-a.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.