Oțelul - Unirea Slobozia 3-0. Victorie lejeră pentru revenirea în lupta la play-off

Oțelul a reușit să câștige cu ușurință meciul cu Unirea Slobozia, scor 3-0, disputat vineri seară, la Galați. Formația roș-alb-albastră a fost net superioară adversarului și încă de la început a arătat că are o viteză în plus.
Joao Lameira a dat startul ocaziilor, cu un șut bun care a ratat de puțin ținta, iar la scurt timp (min. 13) s-a deschis scorul. Conrado a apărut în careul mic, în postura de atacant la acea fază, și a marcat cu ușurință, după o centrare foarte bună a lui Pedro Nuno.
La următoarea fază importantă, Oțelul s-a desprins la 2-0 (min. 21), când Paulinho a marcat din careu, după o fază bine lucrată de atac.
Cu sprijinul publicului, pe o vreme greu de suportat pe stadion, gruparea gălățeană n-a scăzut ritmul de joc și ocaziile importante au apărut tot la poarta adversă. Bordun a centrat bine în fața porții, dar un fundaș a scos in extremis din fața lui Paulinho. Apoi, atacantul portughez a ratat din postura de singur cu portarul. Singurul moment mai periculos al oaspeților a venit la o fază încheiată cu bară, după un corner la care a fost multă presiune pusă pe apărarea gălățenilor.
Pe contraatac (min. 77) s-a epuizat orice urmă de suspans vizavi de echipa învingătoare, când Andrezinho a marcat pentru 3-0, după o fază bine lucrată alături de Paulinho.
Ca urmare a acestui succes net, Oțelul a revenit, cel puțin pentru moment, pe loc de play-off, având 27 de puncte din 19 etape.
Antrenorul Laszlo Balint a trimis în teren echipa: Dur-Bozoancă - Jelev, Zivulici, Iacob, Conrado - Joao Paulo, Joao Lameira, Pedro Nuno - Bordun, Paulinho, Andrezinho. Au mai intrat: Sandu, Ciobanu, Patrick și Chira.
În următoarea etapă, Oțelul se deplasează în Capitală, pentru meciul contra Rapidului.





Paulinho, Andrezinho,... Oțelinho - Slobozia 3-0
Un rezultat excelent,dar vreau sa.i văd cum joacă cu Rapid,trebuie sa luăm minim 4 puncte din ultimele două etape din an! Fortza Oțelul!
Felicitări GYUSZI, ești singurul din oraș care ne mai aduce bucurii în sufletele noastre!MULȚUMIM , dar și băieților le MULȚUMIM!! Sf Nicolae ne-a adus DARURI!! HAI GYUSZI, HAI OȚELUL!
Bravo Otelul,dar crainicul stadionului mai are de invatat.Suporterii vin la stadion daca si preturile ar fi mai decente.Nu risipiti banii pe galerie care ii toaca intr o zi.