Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Otelul învinge tot ce-i iese în cale: 2-1 cu FC Argeș

Otelul învinge tot ce-i iese în cale: 2-1 cu FC Argeș

Formația gălățeană a prins cea mai bună formă posibilă în acest final de an, iar după două succese foarte concludente a urmat și cel de-al treilea, sâmbătă seară, 2-1 cu FC Argeș.

Meciul a fost la discreția gălățenilor încă de la început, chiar dacă startul jocului a fost unul de acomodare la condițiile meteo de ceață și frig. Primul semnal din atacul Oțelului a fost dat de Andrezinho (min. 11), care a gestionat greșit o fază de superioritate în atac, încheind acțiunea cu un șut pe lângă poartă. Tot Andrezinho a fost aproape de deschiderea scorului (min. 23), când a rămas singur cu portarul advers după o pivotare, dar șutul său din apropiere a fost respins de Lazar. Goalkeeperul piteștenilor s-a evidențiat apoi la șuturile lui Joao Paulo și Pedro Nuno, aflați și ei aproape de deschiderea de scor înainte de pauză.

Chiar dacă tot Oțelul a fost echipa mai bună și în partea secundă, prima mare ocazie de gol le-a aparținut oaspeților, când juniorul Pîrvu a nimerit bara. Apoi a urmat tăvălugul ofensiv al gălățenilor, când fază după fază au creat pericol la poarta adversă, reușind să marcheze de două ori. La fel ca pe Giulești, în etapa trecută, tot Pedro Nuno a deschis scorul (min. 55), cu un șut la vinclu din interiorul careului, după o fază prelungită de atac pornită de la Conrado. La doar cinci minute distanță avea să se facă 2-0, cu Paulinho la finalizare, tot după o fază venită de pe stânga, de la Conrado.
Replica Argeșului a venit destul de timid, iar Dur-Bozoancă a apărat cu brio la două încercări din afara careului ale oaspeților. S-a făcut totuşi 2-1 până la final, prin Sadriu (min. 87), după o lovitură de cap.

Fanii gălățeni au plecat fericiți acasă, Oțelul a reușit să câștige al treilea meci la rând și să își consolideze poziția de play-off. Mai mult, gruparea gălățeană s-a apropiat la un singur punct de locul 5, ocupat chiar de FC Argeș. Gălățenii au ajuns la 33 de puncte în clasament, după 21 de runde.

Antrenorul Laszlo Balint a trimis în teren echipa: Dur-Bozoancă - Jelev, Zivulici, Iacob, Conrado - Joao Paulo, Joao Lameira, Pedro Nuno - Bordun, Paulinho, Andrezinho. Au mai intrat: Patrick, Sandu, Chira şi Neicu.

Etapa viitoare este programată la jumătatea lunii ianuarie, când Oţelul va juca la CFR Cluj.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

13 comentarii

postat de Otelul Sâmbătă, 20 Decembrie 2025 17:43 128.127.118.*** Link la comentariu

e rau ca OTELUL nu are banii sa tina jucatori buni. pacat. cistigam campionatul. o luam de la capat. balint antrenor bun , ce sa mai zici...veniti investitori. va asteptam. OTELUL e galati

postat de sa va fie fie rusine bogatasi de galati. OTELUL e galati. Sâmbătă, 20 Decembrie 2025 17:58 128.127.118.*** Link la comentariu

am incredere credere am incredere in filiera portugheza. balint a demonstrat. jucatorilor ce pleaca, succes, bravo lor. o luam de la capat.

postat de MIȘU Sâmbătă, 20 Decembrie 2025 18:01 86.124.200.*** Link la comentariu

A venit MOȘUL la OȚELUL și lui GYUSZI, iar despre noi, nu mai vorbim, ne bucură de sărbători FELICITĂRILE noastre!!Să vedem cine pleacă, dacă pleacă, NU VREM ASTA! HAI OȚELUL!

postat de dan Sâmbătă, 20 Decembrie 2025 18:02 86.124.200.*** Link la comentariu

Mai ,dar de ce n-ati mai bagat inca unul ? Tineti minte vorba lui Napoleon : de la sublim la ridicol nu mai e decat un pas.Ei au avut si cateva bare

postat de Otelul Sâmbătă, 20 Decembrie 2025 18:07 128.127.118.*** Link la comentariu

problema e ca fcsb si chiar cfr vor face pe dracu in patru sa intre in play-off. o sa fie greu.

postat de Caddy Sâmbătă, 20 Decembrie 2025 18:23 109.166.135.*** Link la comentariu

FORZA OTELUL!

postat de Roman Sâmbătă, 20 Decembrie 2025 18:26 86.124.202.*** Link la comentariu

Felicitări Otelul Galati(jucători, antrenori).Ne ați adus singura mulțumire din acest sfârșit de an.Va mulțumim.Aveti tot respectul nostru.Conducerea dați banii la băieți dacă nu plecați cu toții.

postat de Hai Otelul Duminică, 21 Decembrie 2025 03:04 86.124.202.*** Link la comentariu

Da-ti macar mana de la mana sa-i tinem pe baietii acestia la echipa , ma refer la oamenii de afaceri din oras , ca se poate daca se vrea, o mica parte de la fiecare firma si tot se aduna ceva.

postat de Puiu Duminică, 21 Decembrie 2025 04:31 86.124.201.*** Link la comentariu

Bravooo !!!!

postat de Suporter Duminică, 21 Decembrie 2025 05:57 95.77.107.*** Link la comentariu

Dacă nu pleacă nimeni și cu Dur-Bozoancă mereu inspirat, Oțelul poate câștiga campionatul. Patronilor, puneți mână de la mână și ajutați să nu plece nimeni! Ordinea de zi: Oțelul campioană!

postat de Sorin Duminică, 21 Decembrie 2025 06:52 81.196.175.*** Link la comentariu

Cred ,că Pedro Nuno,e cheia echipei.chiar daca mai pleacă din jucători,se poate construi în jurul lui.forta, oțelul.

postat de Dan Duminică, 21 Decembrie 2025 07:49 178.138.98.*** Link la comentariu

Se dorește aducerea a 5 jucători străini și 2 români

postat de florin Duminică, 21 Decembrie 2025 13:24 5.13.198.*** Link la comentariu

Cine aduce jucători la Oțelul este meseriaș!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.