Calificare în "Cupa României". Din sportul gălăţean

FUTSAL. Echipa de tineret a Clubului United Galati s-a calificat în semifinalele "Cupei României" - Under 19, învingând formaţia CSM Ploiești, scor 7-4 (4-1), în turneul organizat la Tg. Mureș. Golurile formației noastre, antrenate de Andrei Apostol, au fost reușite de Hîncu 4, Ciocoiu, Gonczi și Cojoc. Au mai jucat pentru United: Tila - Dorneanu, Ifrim, Gherghe, Bertea, Stanciu, Oancă și State.
PATINAJ. "Viteziștii” de la CSM Dunărea Galați au ratat stagiul de pregătire, dar și competițiile naționale de patinaj din Germania. Penuria de mijloace materiale ale clubului gălățean i-au obligat pe elevii antrenorului Dorin Radu să se mulțumească în acest an numai cu participarea la concursurile de short-track. Pentru Campionatul Național de la Miercurea Ciuc, de la sfârșitul lunii martie, se pregătesc zilnic Serafim Radu, Daniel Bîgu, Daniela Istrate și Andra Barbu.
VOLEI. Meciul echipelor feminine de volei CSM II Bucureşti - CSU Galaţi nu s-a putut disputa sâmbătă. Din cauza drumurilor impracticabile, gălăţencele nu au putut ajunge în Capitală. Jocul va avea loc peste două zile - miercuri, ora 16.00.
HANDBAL. În "Cupa României", handbalistele de la CSM Galaţi au câştigat partida cu Unirea Slobozia, scor 32-31, obţinând astfel biletele pentru sferturile de finală. Vom reveni cu amănunte.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.