Optimism în tabăra Oțelului, în ciuda înfrângerii și a problemelor de lot

Gruparea gălățeană a încheiat într-o notă negativă sezonul regulat din Superligă, dar antrenorul Laszlo Balint promite atitudine de luptă din partea elevilor săi în jocurile din play-out.
Oțelul a pierdut duminică, scor 0-2, cu FC Hermannstadt, pe teren propriu, dar mai mult decât punctele pierdute a părut să conteze mai mult starea de tensiune din cadrul echipei. Au fost trei eliminări în partida contra sibienilor, toate venite pe momente de frustrare: Bană, Zivulici și Iacob. Toți trei vor absenta cel puțin în primul meci de play-out. Mai mult, la meciul de duminică s-a accidentat și Patrick, așa că lotul este aproape decimat.
Cu toate că a semnalat aceste probleme în perspectiva meciului cu FK Csikszereda, programat chiar vineri, pe teren propriu, în prima etapă de play-out, antrenorul Laszlo Balint a promis, pe de altă parte, că echipa sa va lupta până la ultima picătură de energie, indiferent de greutățile întâmpinate.
“Cea mai mare problemă e că terminăm sezonul regulat de o asemenea manieră. Suntem "subțiri", cred că avem cel mai redus numeric lot şi nu e deloc ușor de gestionat. Eu voi lupta până la final, indiferent de ce se întâmplă. Înjumătățirea punctelor este nedreaptă pentru noi, sunt puncte câștigate. Diferența se reduce drastic și primul meci din play-out capătă o importanță deosebită. Și dacă va trebui să jucăm cu copii, eu promit că băieții o să lupte. Trebuie să avem spirit și să încercăm să scoatem cât mai multe puncte”, a spus Balint, la capătul jocului cu sibienii.
Din cele zece meciuri oficiale din 2026, Oțelul a câștigat doar două, a remizat de alte două ori și a pierdut în celelalte șase dispute.
Programul Oțelului în play-out
Sezonul regulat a fost încheiat de Oțelul pe locul 10, cu 41 de puncte. După înjumătățire, gruparea gălățeană intră cu 21 de puncte (beneficiind de rotunjire) în play-out. Distanța față de primul loc din play-out este de doar două puncte, dar trei echipe sunt de depășit până acolo (FCSB, UTA, FC Botoșani). Până la barajul de retrogradare, gălățenii au un avans de șase puncte, iar față de retrogradarea directă este un ecart de nouă lungimi.
Programul gălățenilor se prezintă astfel: cu FK Csikszereda (acasă), Unirea Slobozia (deplasare), FC Hermannstadt (acasă), FCSB (deplasare), UTA (acasă), FC Botoșani (deplasare), Farul (acasă), Metaloglobus (acasă) şi Petrolul (deplasare).





vanzare ordinara
doar minciuni....
sansa OTELULUI de a fi condus de un om destept si cu cunostiinte a fost pierduta cind d.m l-a alungat in injurii de fotbalist de aur. acum il avem pe c. m. succes.
Dacă ultimile meciuri au fost cu stresul play-off-ului, cu astenia de primăvară, cu „emoțiile” fostului antrenor, acum trebuie să ne CONCENTRĂM la maxim și să stabilim strategii CLARE pt fiecare meci!
Suntem acum intr-un moment de slabiciune psihica insa avem valoare si ne vom descurca onorabil in play-out, forta Otelul, suntem alaturi de voi!
Suntem la 5 puncte de baraj si la 9 de retrogradare, asta e acum avantajul, obiectivul este sa avem in final 4 echipe sub noi in clasament!
cind ascunzi mizeria sub pres tot tu o stringi la un moment dat. la otelul sint lucruri in neregula. de 7-8 etape nu jucam nimic. nu poate fi intimplare... se intimpla ceva. sau nu avem valoare de L1.
Din ce-am vazut eu, Neicu este peste Patrick
Promisiuni, vise, halucinații, multă vorbărie ... Adevarul e simplu și dur: la ora actuală cu lotul ce-l are, Oțelul nu prea e de Superligă !!
Popescu-Zhelev,Ne Lopes,Kazu,Conrado-Lameira,Ciobanu-Bordun,Andrezinho,Campos-Debeljuh
Otelul a ajuns sa fie Gloria Bistrița 2 ,rușine!
Momentul adevărului.Daca nu batem pe Miercurea-Ciuc e greu cu noi.Suntem pe tobogan și nu e scuza ca am luat 3 roșii.Echipa are peste 20 de jucători care ar trebui sa știe ca pot întra oricând în joc.
Atenție la Csikszereda Mc Ciuc! Echipa s-a întărit în iarnă(în timp ce noi am slăbit), joacă bine acum și este peste Hermannstadt! Deci Balint, ai sabia deasupra capului, scoate untul din băieții tăi!
Minciuni si gogosi umflate , las-o mai moale cu optimismul vostru de doi lei cand nu santeti in stare nici acasa sa castigati un meci ,Rusine sa va fie. daca o mai aveti si pe aia.
Otelul are vesnic acelasi obiectiv, "salvarea de la retrogradare". Sa tot fii suporterul unei asemenea echipe. Nu se doreste deloc performanta. Trebuie sa suportam anual umilinte ca suporteri.