Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oțelul îşi continuă deriva și cu un nou antrenor pe bancă

Oțelul îşi continuă deriva și cu un nou antrenor pe bancă

Formația gălățeană a pierdut pentru a patra oară la rând în campionat și are tot mai mari bătăi de cap în privința evitării retrogradării.

Ceea ce părea greu de crezut în urmă cu o lună și jumătate, când Oțelul făcea calcule pentru intrarea în play-off, se apropie mai periculos după fiecare etapă ce trece. Gruparea roș-alb-albastră a bifat a patra etapă la rând cu eșec, după 1-2, în deplasare, cu Unirea Slobozia - formație aflată pe loc de retrogradare la ora partidei.
Mai grav decât scorul este modul în care echipa a evoluat în repriza secundă, când n-a mai avut deloc luciditate și a ajuns foarte greu la poarta adversă, deși era condusă pe tabela de scor.

Chiar dacă, la nivel de puncte, Oțelul încă stă bine, se simte în atmosferă o stare tensionată în rândul jucătorilor. Nici schimbarea de antrenor n-a adus plusul dorit, după ce Laszlo Balint părea depășit în a mai gestiona situația creată la echipă.

Antrenorul Stjepen Tomas, aflat la debut pe banca Oțelului, s-a declarat mulțumit de jocul echipei din prima repriză, cu speranța că după pauza competițională va reuși să ridice nivelul formației gălățene. „Sunt mulţumit de prima repriză, trebuia să marcăm încă un gol. În a doua repriză, nu am fost foarte mulţumit, Slobozia a fost mult mai agresivă, a câştigat dueluri. Trebuie să ne revenim, trebuie să luăm partea bună, adică jocul din prima parte. Sunt aici de o singură săptămână şi am nevoie de timp ca să schimb ceva. Vine pauza competiţională şi avem timp. Trebuie să fim mult mai încrezători în faţa porţii. Nu sunt speriat, pentru că avem o echipă bună, dar trebuie să schimbăm ceva. Au fost oameni care m-au convins şi am vrut să am această experienţă în România, unde este un campionat bun. E important pentru mine să am o experienţă într-un campionat ca acesta”, a spus Tomas, la finalul meciului de la Slobozia.

Cinci puncte avans față de locurile de baraj

Cu toate că ecartul față de locurile de baraj nu s-a micșorat, ci doar cel faţă de locurile de retrogradare directă, la Oțelul se simte pericolul și prin prisma exemplului negativ dat de Sepsi în sezonul trecut.

După două etape parcurse în play-out, clasamentul arată astfel: 7. FCSB 27 puncte, 8. UTA 25 p, 9. FC Botoșani 24 p, 10. Farul 23 p, 11. Oțelul 21 p, 12. FK Csikszereda 20 p, 13. Unirea Slobozia 16 p, 14. Petrolul 16 p, 15. FC Hermannstadt 15 p, 16. Metaloglobus 10 puncte.

Locurile 13 și 14 vor disputa meciuri de baraj cu echipele de pe locurile 3 și 4 din Liga a II-a, iar ultimele două clasate vor retrograda direct în cel de-al doilea eșalon.

Programul Oțelului până la final arată astfel: cu FC Hermannstadt (acasă), FCSB (deplasare), UTA (acasă), FC Botoșani (deplasare), Metaloglobus (acasă), Farul (acasă), Petrolul (deplasare).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

8 comentarii

postat de Omu Păiangăn Marți, 24 Martie 2026 15:25 86.124.200.*** Link la comentariu

Continuă blestemul vânzării lui Joao Paulo. Nu ar fi prima dată când Cristi bagă Oțelul în B.

postat de Cetatean Marți, 24 Martie 2026 15:58 128.127.118.*** Link la comentariu

Hai sa fim seriosi, cu actualul lot, indiferent de antrenor, BOTELUL nu poate ``supravietui`` in Prima liga !

postat de MIȘU Marți, 24 Martie 2026 16:20 86.124.202.*** Link la comentariu

@Omu păiangăn, nu da cu oiștea în gard, C.Munteanu nu are interes să bage echipa in liga ll, nici Tomas nu putea să facă minuni în 2-3 zile! Dar rămîmem în prima ligă! HAI OȚELUL CU VICTORIA!

postat de PENSIONAR Marți, 24 Martie 2026 18:39 86.124.200.*** Link la comentariu

credeți că antrenorul ăsta le-a adus DURACEL puturosilor?

postat de unu Marți, 24 Martie 2026 18:49 128.127.119.*** Link la comentariu

nu intelegeti ca formula de conducere cu sociosi e falimentara. otelul nu are solutia decit preluare de investitor. bun, rau. oricum otelul e in cap. pacat dar asta e sportul, o afacere.

postat de eu Miercuri, 25 Martie 2026 08:55 5.2.208.*** Link la comentariu

Asta nu e clubul fanion al Galatiului, este o clona jenanta!!!Trebuie construit de la 0 un club care sa reprezinte Galatiul, cu un investitor serios si nu cu forma asta falimentara de organizare!!!

postat de Dan Miercuri, 25 Martie 2026 15:11 89.136.187.*** Link la comentariu

Sa plece Octav Moraru, din cauza lui se intampla toate astea. Afara din club! Din cauza lui a plecat si Balint. In lot domneste haosul jucatorii nu mai vor sa joace, in plus sunt iar in urma cu banii.

postat de tulin Vineri, 27 Martie 2026 10:18 81.196.175.*** Link la comentariu

octav moraru,vrea sa preia clubul, in genul adamescu.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.