Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

România merge din eșec în eșec: 0-2 cu Slovacia

România merge din eșec în eșec: 0-2 cu Slovacia

Neputința și-a spus din nou cuvântul în rândul jucătorilor echipei naționale de fotbal a țării noastre, în eșecul, scor 0-2, din Slovacia, într-o partidă de verificare disputată între învinsele de la baraj.

Amărăciunea ratării calificării la Cupa Mondială a fost prelungită de încă un eșec, înregistrat marți seară, la Bratislava, contra Slovaciei. Acest meci ar fi putut însemna finala barajului de calificare la Mondiale, dar a fost, până la urmă, doar un joc amical din care oricum "tricolorii" noștri au ieșit tot învinși. A fost consemnată, totodată, despărțirea de selecționerul Mircea Lucescu, care se și retrage din activitatea de antrenorat la aproape 81 de ani. Acestuia i s-a făcut rău la un antrenament al naționalei înainte de plecarea în Slovacia. Astfel, la partida de marți seară, de pe bancă a condus Jerry Gane - secundul din mandatul lui Lucescu.

Perspective sumbre și pentru Euro 2028

Fanii României sunt cu moralul la pământ după un nou Mondial ratat, iar perspectivele nu sunt deloc încurajatoare nici pentru calificarea la Euro 2028. Pentru tragerea la sorți a grupelor preliminare se va ține cont de parcursul selecționatelor în Liga Națiunilor, acolo unde România face parte dintr-o grupă cu Suedia, Bosnia și Polonia. Primele două sunt, de altfel, calificate la turneul final american din această vară. În cazul în care România nu se clasează între primele două în această viitoare grupă, va fi repartizată în urna a treia valorică la tragerea la sorți a preliminariilor de la Euro 2028, ceea ce ar însemna să întâlnească echipe precum Franța și Belgia în acelaşi timp, cu misiunea de a depăși cel puțin una dintre ele pentru calificare.

Tablou complet la Cupa Mondială

Ultimele meciuri de baraj pentru calificarea la Cupa Mondială au produs mai multe surprize. În barajul european, Italia și Danemarca au fost eliminate la loviturile de departajare de Bosnia, respectiv, Cehia. În celelalte două baraje s-au calificat Suedia (3-2 cu Polonia) și Turcia (1-0 în Kosovo). În barajele intercontinentale, RD Congo a trecut de Jamaica (1-0, după prelungiri), iar Irak a învins Bolivia (2-1).

Componența completă a grupelor de la Cupa Mondială:
Grupa A: Mexic, Africa de Sud, Coreea de Sud, Cehia;
Grupa B: Canada, Qatar, Elveția, Bosnia;
Grupa C: Brazilia, Maroc, Haiti, Scoția;
Grupa D: SUA, Paraguay, Australia, Turcia;
Grupa E: Germania, Curacao, Coasta de Fildeș, Ecuador;
Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia;
Grupa G: Belgia, Egipt, Iran, Noua Zeelandă;
Grupa H: Spania, Capul Verde, Arabia Saudită, Uruguay;
Grupa I: Franța, Irak, Senegal, Norvegia;
Grupa J: Argentina, Algeria, Austria, Iordania;
Grupa K: Portugalia, RD Congo, Uzbekistan, Columbia;
Grupa L: Anglia, Croația, Ghana, Panama.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

1 comentarii

postat de alex Miercuri, 1 Aprilie 2026 12:45 86.120.137.*** Link la comentariu

Ce gloabe......

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.