Debut pe teren propriu pentru Oțelul, în Superligă

Oțelul Galați și-a aflat programul pentru ediția 2026-2027 a Superligii, sezon în care formația pregătită de Stjepen Tomas își propune să confirme progresul din ultimii ani și să rămână în lupta pentru un loc în play-off.
Gălățenii vor debuta acasă, cu CFR Cluj, una dintre participantele în cupele europene din partea țării noastre. În sezonul trecut, a fost 4-1 pentru Oțelul, la capătul unui meci extrem de spectaculos.
Iată programul complet al roș-alb-albaștrilor din sezonul regulat, conform țintarului stabilit la tragerea la sorți efectuată la sediul LP Fotbal: CFR Cluj (acasă), UTA (deplasare), Dinamo (A), Petrolul (D), CSU Craiova (A), FC Argeș (A), FC Voluntari (D), Rapid (A), “U” Cluj (D), Corvinul (A), FCSB (D), FK Csikszereda (A), Farul (D), Sepsi (A), FC Botoșani (D).
Interesant este faptul că în primele cinci meciuri de pe teren propriu, Oțelul are de înfruntat numai echipe clasate pe loc de play-off în sezonul anterior. Primul joc de acasă mai lejer se anunță abia în etapa a zecea, când la Galați sosește nou-promovata Corvinul Hunedoara.
Noul sezon al Superligii este programat să înceapă pe 18 iulie.
Sursa foto: SC Oțelul Galați Facebook





Lotul trebuie completat cu un fundaș central, un fundaș stânga, un mijlocaș central, un mijlocaș dreapta U21 și un atacant, pentru a avea dubluri pe fiecare post.
Să mai aducă 2 străini, 2 seniori români, un U21 și, dacă pleacă Lameira și Andrezinho, să le aducă înlocuitori (pot fi tot străini)
1:Dur Bozoanca-Sylla,Christopoulos,Iacob,?-Lameira(?),Lungu-Bordun,Nuno Pedro,Campos-? 2:Contra-Zhelev,?,Ne Lopes,Kazu-?,Ciobanu-?,Andrezinho(?),Joao Paulino-Patrick
rupem tot! cfr si-a pierdut elanul a vandut jucatori, noi am pastrat coloana echipei, aratam mai bine decat sezonul trecut, chiar daca mai vindem 1-2 jucatori cred ca vom obtine rezultate bune.