Liga a III-a, la etapa a zecea

Bilanțul echipelor de fotbal din al treilea eșalon a ajuns la penultima etapă a turului. În acest final de săptămână sunt programate meciurile din etapa a zecea, în care echipele gălățene vor juca astfel.
Vineri, Oțelul II se deplasează la Călărași, pentru întâlnirea cu gazdele de la Dunărea. După trei rezultate favorabile consecutive, două victorii și o remiză, elevii lui Viorel Tănase au unele probleme de lot: Plopeanu, Munteanu și Lebedov sunt accidentați. Chiar și așa, deplasarea la Călărași și-o doresc încheiată cu un rezultat favorabil.
Tot trei probleme de lot are și Sporting Liești - Voinea, Podașcă și Costea sunt incerți. Totuși, meciul de acasă cu Recolta Gheorghe Doja trebuie încheiat cu victorie.
Speranțe de rezultat bun sunt și în tabăra celor de la Unirea Braniștea, care primesc vizita uneia dintre codașe – Gloria Băneasa, în pofida faptului că au un jucător suspendat și unul accidentat.
Ambele partide se joacă sâmbătă, de la ora 15:00.
Campionatul Județean. Liga a patra continuă, cu etapa a opta, duminică, de la ora 12:00: Avântul Drăgănești – Alegria Matca, Progresul Munteni – Lascăr Schela, Viitorul Slobozia Conachi – CS Ghidigeni, Victoria Tecuci – Covurluiul Tg. Bujor, Victoria Independența – Gloria Ivești, Voința Cudalbi – Luceafărul Berești, în timp ce Siretul Cosmești are etapă liberă.
Tot duminică au loc și meciurile din Liga a V-a (ora 11:00): Avântul Jorăști – Voința Cișmele, Siretul Piscu – Prutul Vlădești, Zino Tudor Vladimirescu – Viitorul Costache Negri, Mălina Smârdan – Foresta Șendreni, Viitorul Umbrărești – Flacăra Pechea, iar echipa Răzeșii Valea Mărului stă.





mii de "fotbalisti" toti numai figuri dar rezultate zero.Faceti voi miscare,cu prietenii sau familia,nu mai acordati timpul vostru unor putori.