Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Handbalistele de la Oţelul, în fieful campioanei Oltchim!

 

Marţi, de la ora 17.00 (Digi Sport 2 TV), elevele Alexandrinei Soare evoluează, în deplasare, la Oltchim Rm. Vâlcea * Conform F.R. Handbal, sâmbătă (4 februarie), la Galaţi, se va disputa meciul restant cu HCM Roman

Meciurile ultimei etape a turului Ligii Naţionale feminine de handbal sunt programate miercuri (31 ianuarie), dar la cerea echipei gazdă, partida Oltchim Rm. Vâlcea - HC Oţelul Galaţi se va disputa marţi, începând cu ora 17.00, în transmisiune directă la Digi Sport 2 TV.
Prezentă în grupele principale ale Ligii Campionilor, multipla campioană naţională reprezintă cel mai puternic adversar întâlnit de jucătoarele Oţelului în sezonul curent. „Ar fi absurd să ne gândim măcar că am putea obţine un rezultat favorabil. Nu ne vom da la o parte şi încercăm să nu ne facem de râs. Vreau să fac multe schimbări, să folosesc toate jucătoarele pe care le avem în lot. Nu avem nevoie de accidentări, trebuie să fim realişti şi să ne concentrãm pe jocurile de acasă, în care avem nevoie de victorii”, a precizat antrenoarea Oţelului, Alexandrina Soare.

Sâmbătă, meci cu Roman
 Programul handbalistelor de la Oţelul este în continuare unul încâlcit şi dificil. Sâmbătă, 4 februarie, gălăţencele ar fi trebuit să joace în prima etapă a returului, tocmai la Cluj, pe terenul celor de la Universitatea Jolidon. Cum această echipă este angrenată în cupele europene, partida a fost amânată, pentru 8 februarie.
În aceste condiţii, Federaţia Română de Handbal a hotărât ca meciul restant din etapa a XII-a, cel cu HCM Roman, să se desfăşoare la finalul acestei săptămâni, sâmbătă, de la ora 11.00, la Galaţi. Reamintim că acest joc ar fi trebuit să aibă loc în weekendul trecut, dar din cauza condiţiilor meteorologice nefaste a fost amânat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.