Tase a plecat de la Farul Constanţa după ce a rămas fără sprijinul conducătorilor clubului
Viorel Tănase a părăsit formaţia constănţeană spunând că nu poate continua colaborarea cu FC Farul în condiţiile în care a rămas fără sprijinul conducătorilor clubului. Într-o declaraţie publicată pe fcfarul.ro, antrenorul gălăţean precizează că se simte mândru că a antrenat această echipă şi le mulţumeşte jucătorilor pentru colaborare.
“Am venit la Farul cu un obiectiv indraznet de a promova, fapt ce m-a determinat sa-mi supraevaluez echipa crezand ca se poate mai mult. Nu s-a reusit, fapt ce m-a determinat sa port o discutie priviind viitorul meu la acest club. In urma discutiei cu domnul Marian Diaconescu am ajuns la un acord care, desi initial era altul, am stabilit ca fara o sustinere financiara din poartea autoritatilor si a clubului nu am mai putut continua colaborarea.
Totusi, am un regret ca se putea mai mult si ca nu am demisionat, ci dimpotriva, mi s-a spus ca nu voi mai avea sprijin pe viitor, atunci cazand de acord sa reziliem contractul. M-am simtit mandru ca am antrenat FC Farul, un club de traditie si cu istorie in fotbalul romanesc. In acelasi timp, le multumesc si jucatorilor pentru caracterul lor si pentru colaborarea excelenta pe care am avut-o. Le doresc multa bafta in continuare si sa ramana drepti, sa nu se indoaie niciodata. Am colaborat foarte bine cu toata lumea din club si in primul rand cu domnul presedinte Marcel Lica. Totul a decurs normal intre conducere si antrenor, ramanem prieteni, nu am reusit un proiect, poate il reusim pe al doilea”, a declarat Viorel Tanase.
Alături de acesta, a părăsit clubul şi secundul Tudorel Pelin.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.