- * Miercuri, de la ora 17.00, în Sala „Siderurgistul”, echipa gălăţeană întâlneşte pe CSU Neptun Constanţa
Fanii echipei feminine de handbal Oţelul Galaţi au miercuri o penultimă şansă de a-şi urmări favoritele în Sala "Siderurgistul", în acest sezon. În cadrul etapei a 23-a a Ligii Naţionale, "oţelarele" vor da piept cu CSU Neptun Constanţa, începând cu ora 17.00. Ambele formaţii sunt în mare foame de puncte. Jucătoarele pregătite de Alexandrina Soare nu se gândesc decât la victorie, un alt rezultat putând să le fie fatal în lupta pentru ocuparea locului cinci la sfârşitul sezonului. Tabăra adversă este motivată de aceeaşi nevoie acută de puncte, constănţencele fiind "înscrise" în lupta pentru evitarea retrogradării. În meciul tur, Constanţa i-a administrat Oţelului una dintre cele mai drastice înfrângeri: scor 31-22.
Federaţia Română a delegat pentru meciul de astăzi un cuplu de arbitri cu o vastă experienţă: buzoienii Vasile Pavel şi Marian State.
Programul complet al etapei de miercuri din Liga Naţională de handbal feminin este următorul: CSM Bacău – SCM Craiova, Corona Braşov – HC Zalău (ora 14.30, DigiSport 2), CSM Bucureşti – Dunărea Brăila, „U” Jolidon Cluj – HCM Baia Mare, Oltchim Rm. Vâlcea – CSM Cetate Deva, Oţelul Galaţi – CSU Neptun Constanţa şi HCM Roman – CSM Ploieşti.
0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.