Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Juniorii Oţelului, în optimi la Estoril

Echipa de juniori Under 16 a FC Oţelul, antrenată de Ion Cruceanu, s-a calificat în optimile de finală ale puternicului turneu IberCup din Portugalia, chiar dacă a pierdut ieri ultimul meci din cadrul grupei B, scor 2-3, în faţa portughezilor de la Almada.

Formaţia gălăţeană a deschis scorul prin Alexandru Tudorie, în minutul 13, dar a primit apoi trei goluri consecutive în condiţii speciale, Oţelul având doi jucători eliminaţi, primul în minutul 40 şi al doilea în minutul 45. Chiar şi în dublă inferioritate numerică, gălăţenii au forţat egalarea dar n-au reuşit să mai înscrie decât o singură dată, prin Dajbog (min. 60).

Cu şapte puncte, cei de la Almada au câştigat grupa, în timp ce Oţelul s-a calificat în optimi graţie celor două victorii anterioare, 1-0 cu Bansander (Spania) şi 5-1 cu Marista Carcavelos (Portugalia).

Altfel, directorul de marketing al FC Oţelul, Dragoş Ghiuţă, aflat în delegaţia gălăţeană de la Lisabona, ne-a relatat cum a reuşit Robert Moglan să înscrie golul istoric din meciul de marţi cu Marista, după doar şase secunde de la start: "A şutat direct de la centrul terenului, imediat după fluierul de începere. Lob perfect! Din păcate, a marcat prea repede pentru a apuca  careva dintre noi să înceapă să filmeze".

În optimilie IberCup, Oţelul va juca astăzi de la ora 14,15 (ora Romaniei), împotriva unei echipe care urma să fie desemnate aseară.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.