Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Una caldă, alta rece pentru echipele CSU de volei

Sâmbătă a fost etapă şi pentru echipele din cel de-al doilea eşalon de volei, unde s-au disputat meciurile retur al turneului play-off. În această competiţie Galaţiul este prezent cu cele două grupări ale Clubului Sportiv Universitatea.

Echipa masculină câştigase primul meci, de la Galaţi, cu 3-1, şi pentru a obţine calificarea în faza următoare avea nevoie de încă o victorie. Ceea ce s-a şi întâmplat. Sâmbătă, în Sala „Constructorul” din Capitală, elevii lui Valerică Jugănaru au susţinut cel de-al doilea joc cu echipa bucureşteană Niro Guard. De această dată „studenţii” au jucat fără greşeală şi şi-au adjudecat succesul la scorul de 3-0 (23, 22, 19). Cu două victorii din tot atâtea confruntări, gălăţenii au obţinut calificarea în faza a doua.

Iată şi echipa aliniată: Todaşcă, Lazăr, Caşvan, Grigore, Ganea, Manole – Ţârlea (libero).

„Următorul adversar este unul mult mai puternic – SCM Universitatea Craiova. Oltenii sunt neînvinşi în Seria Est a actualului sezon al Diviziei A2 şi pornesc cu prima şansă. Aceasta nu înseamnă că noi ne vom da deoparte. Vom lupta pentru fiecare minge şi la urmă vom trage linie”, ne-a declarat tânărul antrenor Valerică Jugănaru.

Primul meci are loc peste două săptămâni (28 februarie) – la Craiova, cel de-al doilea – la Galaţi, în 14 martie. Dacă scorul va fi egal, se va disputa cel de-al treilea joc -  pe 21 martie, la Craiova.

* Fetele de la CSU (antrenor, Ileana Berdilă) au pierdut fără drept de apel în faţa focşănencelor de la CSM. Scor 3-0 pentru vrâncence, care câştigaseră şi în tur (cu 3-1).

Gălăţencele au jucat în formula: Georgiana Angheluţă, Irina Enciu, Mirela Bobaru, Mihaela Irimia, Ioana Ştefu, Daniela Boguţă (Aurelia Costea).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.