”Oţelarii” tineri, în vervă : 4-1 la Dunărea Călăraşi
Echipa satelit a clubului Oţelul a continuat seria meciurilor de verificare, dar şi a unor evoluţii apreciate. Drept urmare, şi rezultatele înregistrate sunt dintre cele mai bune. S-a început cu un 3-2 (cu Delta Tulcea) şi au urmat: 1-3 cu CF Brăila, 3-2 cu FCM Dunărea şi, sâmbătă, 4-1 cu Dunărea Călăraşi.
Ultimul meci a avut loc la Călăraşi şi s-a încheiat cu un succes foarte clar. După cum ne-a informat antrenorul secund, Mitică Ragea, victoria a revenit după o evoluţie bună şi a unei foarte bune fregvenţe a acţiunilor la poarta adversă. Patru au fost convertite în goluri, două dintre ele realizate în urma unor faze spectaculoase. Scorul a evoluat astfel: 1-0, 1-1 şi 2-1 la pauză, finalmente disputa încheindu-se cu 4-1 în favoarea gălăţenilor. La primul gol, Chipirliu i-a subtilizat mingea unui fundaş, s-a debarasat de marcaj şi a marcat în colţul lung. Tot în colţul lung, şi tot după o fază interesantă, s-a făcut 2-1, prin golul lui Paraschiv (care continuă să se pregătească cu echipa a doua, conform contractului pe care îl are cu FC Oţelul); Gohoreanu a verticalizat acţiunea, i-a pasat lui Gabi, stop de maestru şi şut în colţul lung! Golurile trei şi patru i-au avut ca autori pe Constantinescu şi Osman. De remarcat şi inspiraţia portarului nostru Vlasie, care în momentul în care tabela arăta 2-1, a avut două intervenţii salutare la şuturile călărăşenilor.
Evoluţia şi scorul favorabil sunt salutare, în condiţiile în care echipa a ajuns la stadion cu puţin timp înaintea fluierului de start al arbitrului.
Tinerii „oţelari” au evoluat în două formule, după cum urmează:
Echipa A: Vlasie – Marus, Gâţă, Manea, Cucu – Chebac, Miron, Adăscăliţei, Gohoreanu – Chipirliu, Paraschiv.
Echipa B: Vlasie (Vicol – un junior de numai 16 ani) – Toma, Gâţă, Manea, Cucu – Negoescu, Tudose, Lupu (Stoian), Constantinescu – Avram şi Osman.
* Următorul meci al echipei Oţelul II este unul oficial: miercuri, 1 august, gălăţenii se vor deplasa în judeţul Brăila, unde vor întâlni Victoria Traian. Partida contează pentru etapa a II-a (naţională) a „Cupei României”, ediţia 2012 – 2013.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.