Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

HC Danubius, start cu stângul: 22-28 cu CSM Bucureşti

Noua echipă de handbal a Galaţiului, HC Danubius, a pornit cu un eşec în primul meci oficial. Jucătoarele antrenoarei Alexandrina Soare au cedat (scor 22-28) în faţa celor de la CSM Bucureşti, în meciul disputat joi după-amiază, în prima etapă a Ligii Naţionale.

Ucraineanca Iryna Glibko a marcat primul gol al confruntării şi, în acelaşi timp, primul gol oficial din istoria echipei HC Danubius Galaţi. După această reuşită a venit răspunsul oaspetelor, care în minutul 7 aveau un avans de trei goluri: scor 2-5.

Aceeaşi Glibko - principala marcatoare a Danubiusului - avea să aducă egalarea pentru echipa gălăţeană în minutul 18, când tabela din „Siderurgistul” indica 9-9.

După 13-13 la finele primei reprize, gălăţencele au pornit greoi şi în repriza secundă. Cu extrema Cristina Vărzaru revenită în campionatul românesc după şapte ani, CSM Bucureşti a marcat de câte ori a avut posibilitate, astfel că diferenţa dintre cele două adversare s-a mărit treptat.

Finalul de joc le-a prins fără vlagă pe handbalistele de la Danubius, acestea fiind nevoite să se recunoască învinse, scor final 22-28.

Partida cu CSM Bucureşti a însemnat, totodată, primul joc oficial sub culorile Danubiusului pentru portarul Dana Goldic Ancerencu, una dintre jucătoarele de bază ale Oţelului în ani 1990.

HC Danubius Galaţi - CSM Bucureşti 22-28 (13-13)
Prima etapă a Ligii Naţionale feminine;
Arbitri: Barcan – Ciurea (Dolj);
Oţelul: Bobeică, Ciontu, Ancerencu - Glibko 9, Cioaric 2, Burlachenko 2, Cricleviţ 2, Pătuleanu 2, Lazarin 2, Curtean 1, Zaremba 1, Gheorghe 1, Trandafir, Dodan, Mărginean;
CSM Bucureşti: Iordache, Gureşoaia - Mihalschi 11, Vărzaru 4, Barcan 3, Geană 3, Cruceanu 2, Carabulea 1, Dinu 1, Niculae 1, Dobrin 1, Pavăl 1;
Etapa următoare: SCM Craiova - Danubius (duminică, ora 11.00, la Filiaşi).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.