Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cu "Viaţa liberă" la maratonul de la Bucureşti!

Duminică dimineaţa, pe un traseu din preajma Palatului Parlamentului se va desfăşura Maratonul Internaţional al Bucureştiului. Şi-a anunţat participarea un mare număr de atleţi de performanţă, între care unii veniţi din Kenia, Etiopia sau Franţa.
Printre ei, se vor afla şi mulţi participanţi care aleargă din plăcere şi pentru sănătate, obiectivul principal fiind acela de a termina cursa, aşa cum este cazul gălăţeanului George Coatu. În vârstă de 59 de ani, acesta are în palmares startul la nouă curse de maraton, o singură dată fără a trece de linia de sosire. „Alerg pentru mine, fără mişcare este greu să ai un corp sănătos, totodată alerg şi ca un îndemn la mişcare pentru cei din jur”, a mărturisit temerarul atlet. În cursa de duminică de la Bucureşti, George Coatu va face o pledoarie pentru mişcare ca reprezentant al "Vieţii libere", cu sigla ziarului gălăţenilor pe tricou.
Concomitent cu întrecerile acestui concurs internaţional de amploare va avea loc şi Campionatul Naţional de maraton, la care iau parte cei mai buni alergători din ţară. Între concurenţi se vor afla şi zece atleţi ce vor purta emblema Clubului Sportiv Universitatea Galaţi. Antrenoarea Veronica Budileanu Marinescu (care este şi concurentă) va înscrie în concurs următorii sportivi: Alina Tecuţă Gherasim, Magdalena Luca, Ana Maria Petrea, Marcel Găman, Marcel Laza, Artur Miklos, Cristinel Irimia, Gabriel Pătru şi Ionuţ Ghiţă.
Altfel, campioana naţională de semimaraton Cristiana Frumuz (CSU) concurează astăzi la Campionatul Mondial de semimaraton. Concursul se desfăşoară în oraşul Kavarna, din Bulgaria.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.