Emulaţie pentru micii înotători: Au concurat alături de foşti campioni ai lumii!
Mai multe grupări de nataţie din ţară, printre care şi Viva Club Sport din Galaţi, au iniţiat o serie de concursuri Masters, la care participă mulţi copii dar şi foşti înotători de performanţă din rândul cărora nu lipsesc celebrităţi ale acestui sport, adevărate modele pentru cei mici. O astfel de competiţie, Memorialul „Ioan Schuster”, a avut loc weekendul trecut în bazinul olimpic din Reşiţa, printre concurenţii de marcă aflându-se foştii campioni europeni şi mondiali Carmen Bunaciu, Anca Pătrăşcoiu, Stela Pura, Răzvan Florea şi Tudor Ignat.
Cei de la Viva au participat cu 14 înotători la acest concurs, obţinând 11 clasări pe primul loc, 17 locuri II şi 9 locuri III. Aceste performanţe au fost obţinute de Erica Iancu (6 ani), Eduard Forţu, Octavian Elefteriu, Alexandru Mazilu, Răzvan Hodină (8 ani), Andra Hilohe (27 ani), Daniel Iancu (32 ani), Mirela Elefteriu (33 ani), Adrian Mazilu (36 ani), Marius Forţu (36 ani), Mihalea Hodinã (39 ani, antrenoare şi fondatoare a clubului gălăţean), Ştefan Mayer Roşca (41 ani), Mihaela Bîrligea (43 ani) si Tabita Delicoti (47 ani).
În cadrul competitiei a fost inclusã şi o probă inedită, cea de ştafetă 2 x 50 metri liber, cu echipe „părinte-copil”.
Cei de la Viva Sport au ţinut să sublinieze condiţiile ireproşabile oferite de clubul „Reşiţa 07” şi au promis încă de pe acum că o astfel de competiţie Masters va fi din nou organizată în Galaţi, peste câteva luni.
Altfel, peste două săptămâni clubul gălăţean va participa cu o delegaţie foarte numeroasă, formată din peste 60 de sportivi, la Cupa Bacăului, competiţie pentru copii şi juniori mici (6-14 ani).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.