Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Triumf gălăţean la Iaşi! Danubius 2010 a câştigat Memorialul "Ion Haraga"

Echipa de junioare IV (jucătoare născute în 2000 şi 2001) a clubului de handbal Danubius 2010 Galaţi a câştigat autoritar Memorialul ,,Ion Haraga”, competiţie care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Iaşi. Formaţie antrenată de Valeriu Costea s-a impus în toate cele trei meciuri din acest turneu la diferenţe de peste 10 goluri: 22-11 cu OK Sport Oneşti, 19-8 cu LPS Iaşi şi 21-10 cu cealaltă echipă gălăţeană participantă la competiţie, Handbal Art. De menţionat că, spre deosebire de celelalte formaţii, Handbal Art are majoritatea jucătoarelor din lot născute în 2001, cu un an mai mici decât adversarele, aspect care contează enorm la această vârstă şi care a dus inevitabil la clasarea pe locul patru.
S-au acordat premii individuale pentru câte o jucătoare de la fiecare echipă, Mădălina Neagu fiind desemnată cea mai bună handbalistă de la formaţia învingătoare. Lotul celor de la Danubius 2010 (grupare distinctă de HC Danubius, clubul cu echipa feminină în prima ligă) a fost format din: Georgiana Hilohi, Teodora Bujeniţă - portari, Andreea Duda, Mădălina Neagu, Olivia Vlase, Gabriela Preda, Adelina David, Raluca Tănasa, Rebeca Stan, Geanina Grigore, Denisa Cristorian, Silvia Turcu, Andreea Năstasă, Teofilia Jinga, Ana Jaşcu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.