Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Hocheiştii de la Dunărea au dat lovitura acasă la Steaua

În barajul de calificare pentru semifinalele Ligii Naţionale, CSM Dunărea a recuperat cu vârf şi îndesat punctele pierdute prin eşecul de acasă, din weekendul trecut, în primul dintre cele două jocuri cu CSS Miercurea Ciuc.
Echipa gălăţeană a reuşit ă furnizeze sâmbătă şi duminică o dublă surpriză de proporţii, la Bucureşti. Duminică seară, în al doilea meci al dublei din deplasare cu Steaua, Dunărea fost condusă cu 1-0 la prima pauză şi cu 2-1 după cea secundă, dând lovitura în al treilea act. În minutul 4 al reprizei, gălăţenii au egalat şi în minutul 13 au preluat conducerea. Pe final, Steaua a forţat egalarea scoţând portarul, iar cei de la Dunărea au profitat, marcând în poarta goală pentru 4-2, când mai erau 14 secunde. Golurile echipei gălăţene au fost înscrie de Persson, Vylicil (2) şi Radim Kristan.
Reamitim că sâmbătă, în primul joc contra Stelei, cei de la Dunărea s-au impus cu 7-6 în prelungiri (scor egal după 60 de minute, 6-6), ceea ce le-a adus 2 puncte în clasament, la care se adaugă cele trei în urma victoriei de duminică.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.