Cei de la Oţelul au fost obligaţi să renunţe la cel mai tare amical din Spania
Decizia Ligii Profesioniste de Fotbal de a devansa cu o săptămână reluarea campionatului Ligii I a obligat conducătorii echipei gălăţene Oţelul să modifice programul stagiului de pregătire din Spania, început duminică, 3 februarie.
Îniţial, cei de la Oţelul îşi planificaseră să stea în Spania până pe 21 februarie, având în program disputarea a şase jocuri amicale. Însă, în condiţiile în care meciul de la Galaţi cu Petrolul Ploieşti, din cadrul etapei a 20-a, a fost programat pentru duminică, 24 februarie, de la ora 18.00, întoarcerea în ţară se va face cu patru zile mai devreme, pe 17 februarie, ceea ce înseamnă că se va renunţa la jocul test cu cel mai puternic adversar dintre cei planificaţi. „Meciul amical cu Lokomotiv Moscova, din 21 februarie, am fost nevoiţi să-l anulăm. Vom încerca ca cel de-al cincilea joc ce-l aveam programat în Spania, pentru 17 februarie (n.r. – adversară urma să fie vicecampioana Norvegiei, Stromsgodset) să-l disputăm cu o zi mai devreme, iar dacă nu se va putea vom căuta un alt adversar”, a declarat Narcis Răducan, director general al FC Oţelul.
Firesc, antrenorului Petre Grigoraş nu-i convine reducerea perioadei pe care o are la dispoziţie până la reluarea campionatului. „Încerc să implementez un alt sistem de joc. Sunt foarte multe schimbări la echipă, au venit mulţi jucători, încearcă să se adapteze, dar mai este mult până departe. Este nevoie de timp şi de răbdare, echipa va arăta mult mai bine, dar peste câteva săptămâni. Aş fi vrut să se joace cum se programase returul iniţial. Nu e normal să se schimbe aşa programul", a declarat Petre Grigoraş.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.