Handbal feminin: Danubius Galaţi se îndreaptă spre liga secundă!
Echipa feminină de handbal Danubius, finanţată de Primăria municipiului Galaţi, este cu un picior în divizia a doua. Într-un meci decisiv pentru supravieţuirea în Liga Naţională, Danubius a pierdut pe teren propriu în faţa unei contracandidate, SCM Universitatea Craiova, scor 29-30.
Pe parcursul confruntării de duminică dimineaţă, oltencele au condus doar de trei ori (0-1, 21-22 şi 29-30), dar asta nu le-a reţinut să plece de la Galaţi cu toate punctele puse în joc.
În urma acestui rezultat, doar o minune mai poate salva gruparea locală de la retrogradare. După meciurile etapei a XIII-a, Galaţiul ocupă ultimul loc (singurul retrogradabil), cu 3 puncte, în timp ce Ploieştiul este pe poziţia a 10-a (7 puncte), iar Craiova cu 9 puncte pare lipsită de orice griji în privinţa retrogradării.
Motivele acestui dezastru sunt multiple. Lipsa de formă a unor jucătoare cu experienţă, ratările exasperante în situaţii clare de gol, dar şi prestaţia conducerii clubului. Dacă în perioada de iarnă toate adversarele Danubiusului din subsolul clasamentului s-au întărit, la Galaţi nu a ajuns nicio jucătoare valoroasă care să poată ajuta echipa în meciurile decisive.
Danubius Galaţi – SCM Craiova 29-30 (16-14)
Etapa a XIII-a a Ligii Naţionale feminine;
Danubius: Cristina Bobeică, Ramona Ciontu, Dana Ancerencu – Iryna Glibko 14 goluri, Yulia Zaremba 7, Cătălina Cioaric 3, Irina Lazarin 3, Daciana Curtean 1, Delia Mărginean 1;
Aruncări de la 7m: Danubius - 8 (7 transformate); Craiova 4 (3). Minute de eliminare: 6 – 4.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.