Danubius contestă la FRH dreptul de joc a trei oltence! Vezi aici documentele pe care se bazează oficialii gălăţeni
La sfârşitul meciului cu SCM Universitatea Craiova, scor 29-30, din etapa a XIII-a a Ligii Naţionale feminine, oficialii echipei Danubius Galaţi au trimis către Federaţia Română de Handbal un memoriu în care reclamă că echipa adversă a folosit trei sportive fără drept de joc: Carmen Amariei, Daniela Băbeanu şi Simina Vezentan.
Reprezentanţii grupării gălăţene susţin faptul că SCM Craiova nu ar fi avut dreptul să efectueze transferuri în acest sezon, întrucât înregistrează datorii financiare, aproximativ 12.000 de lei, către handbalista Mihaela Ioana Pătuleană, în prezent componentă a Danubiusului.
Potrivit documentelor puse la dispoziţia presei de către preşedintele Dan Pantea, gruparea doljeană a avut două termene-limită până la care să-şi achite restanţele băneşti - 4 septembrie 2012 şi 1 noiembrie 2012, lucru care nu s-a produs nici până astăzi.
„Nu cerem decât respectarea regulamentelor în vigoare şi vrem să se facă lumină şi dreptate în acest caz”, a punctat preşedintele HC Danubius, Dan Pantea.
Acesta a ţinut să reamintească că într-o situaţie asemănătoare s-a aflat şi echipa gălăţeană vara trecută. Nu a putut efectua niciun transfer până nu şi-a achitat toate datoriile faţă de fostele componente ale Oţelului.
{gallery}memoriu{/gallery}
Deplasare în ArdealRevenind la duelurile de pe teren, aflată pe ultimul loc al clasamentului, cu doar trei puncte, şi cu şanse mai mult teoretice în privinţa salvării de la retrogradare, Danubius evoluează în weekend pe terenul vicecampioanei „U” Jolidon. Partida de la Cluj a fost programată sâmbătă, 16 februarie, de la ora 17.00.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.