Danubius Galaţi, retrogradată în eşalonul secund! FRH a respins formula cu 14 echipe în prima ligă
Deşi 10 dintre cele 11 cluburi din Liga Naţională de handbal feminin au votat în favoarea extinderii campionatului de la 12 la 14 participante, Consiliul de Administraţie (CA) al Federaţiei Române de Handbal a decis ca la startul viitorului sezon să se afle tot 12 echipe. Creşterea numărului de competitoare reprezenta ultima şansă a echipei gălăţene HC Danubius de a juca în primul eşalon şi în campionatul viitor. Cu două etape înainte finalului acestui sezon, Danubius se află pe locul 11, ultimul şi singurul retrogradant, poziţie de pe care practic nu mai poate urca în clasament.
Dan Pantea, preşedintele clubului, s-a arătat suprins că CA al federaţiei nu a ţinut cont de solicitarea cluburilor şi a precizat că încă speră la o decizie favorabilă în Adunarea Generală a FRH, programată în luna mai.
Finanţată aproape în exclusivitate de municipalitate, echipa gălăţeană se află într-o situaţie critică. Bani de la Consiliul Local nu s-au primit deloc anul acesta, astfel că jucătoarele sunt neplătite de patru luni şi la ultimele două antrenamente au refuzat să facă altceva în afară de a juca fotbal. Rezolvarea situaţiei este anunţată până la jumătatea lunii mai, completându-se dosarul depus la Consiliul Local cu documentele suplimentare solicitate, astfel că se aşteaptă adăugarea HC Danubius la lista cluburilor pentru care s-a aprobat săptămâna trecută finanţarea de la bugetul municipalităţii.
HC Danubius a preluat anul trecut palmaresul şi o parte din jucătoarele desfiinţatei HC Oţelul, retrogradând în liga secundă pentru prima dată după 21 de ani!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.