Antrenorul gălăţean Florin Nini, aproape de-al doilea titlu consecutiv
Antrenor gălăţean Florin Nini este foarte aproape de a obţine al doilea titlu consecutiv de campion naţional la cârma formaţiei feminine CSM Târgovişte. După primele trei meciuri ale finalei ICIM Arad conducea la general cu 2-1, astfel că a patra partidă aceasta l-a jucat cu titlul pe masă, susţinută pe teren propriu de 2.000 de spectatori. Dar formaţia antrenată de Nini nu-şi spusese ultimul cuvânt, CSM Târgovişte a dominat primele trei sferturi (scor 66-53), protejându-şi avantajul până la capăt: 76-73. Astfel, meciul decisiv va avea loc luni, la Târgovişte.
Apoi, Florin Nini va reveni acasă, foarte probabil pentru a antrena echipa feminină a propriului club, Phoenix Galaţi, care îşi va juca promovarea în prima ligă în perioada 17-19 mai, la turneul final al eşalonului secund ce se va desfăşura în sala „Florin Balaiş”.
Altfel, echipa de juniori Under 18 a clubului Phoenix participă, în Bucureşti, la turneul final al Campionatului Naţional, unde se luptă pentru medalii cu alte şapte formaţii. Formaţia antrenată de Gelu Cazanoschi se află în grupă cu LPS Focşani, CSS Bega Timişoara şi „U” Mobitelco Cluj, primele două clasate urmând să joace în semifinale. Lotul echipei gălăţene este format din Ciprian Chiricuţă, Daniel Tudorache, Andrei Popa, Adrian Stanciu, Vlad Mihăilă, Adrian Cuţaru, Ovidiu Negoiţă, Bogdan Şerbănescu, Andrei Hanţă şi Robert Atanasiu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.