Turul ciclist al României ajunge la Galaţi pe 5 iulie
Ediţia jubiliară, a 50-a, a Turului ciclist al României, prezentată miercuri la sediul COSR, va străbate un traseu în lungime totală de 1.033 km, împărţiţi în 7 etape, cu startul în localitatea bihoreană Marghita, duminică, 30 iunie, şi sosirea pe 6 iulie la Bucureşti, profilul fiind unul de munte mediu, cu 10 căţărări, dintre care 9 de categoria C şi doar 1 de categorie secundă şi 17 sprinturi intermediare.
Prezentarea a fost făcută de preşedintele Federaţiei române de ciclism, Eduard Novac, care, fapt fără precedent, va şi alerga în cursă.
În deschiderea conferinţe de presă, preşedintele federaţiei, Eduard Novak a spus: "Suntem onoraţi şi mândri că putem organiza această cea de-a 50-a ediţie a Turului ciclist al României. Este o demonstraţie a faptului că o competiţie de tradiţie trebuie să continue şi, mai mult decât atât, trebuie promovată şi dezvoltată în viitor. Turul înseamnă mai mult decât o întrecere sportivă, este un eveniment social, un model pentru toţi cei care vor să practice ciclismul. Le mulţumesc partenerilor noştri pentru încredere".
Iată etapele Micii Bucle cu numărul 50:
duminică, 30 iunie, etapa 1: contratimp pe echipe, la Marghita (15 km)
luni, 1 iulie, etapa a 2-a: Marghita-Carei-Satu Mare-Baia Mare (168 km)
marţi, 2 iulie, etapa a 3-a: Reghin-Sovata-Odorheiu Secuiesc-Miercurea Ciuc (140 km)
miercuri, 3 iulie, etapa a 4-a: Bicaz-Piatra Neamţ-Târgu Frumos-Botoşani (198 km)
joi, 4 iulie, etapa a 5-a: Botoşani-Tg. Frumos-Iaşi-Vaslui (189 km)
vineri, 5 iulie: etapa a 6-a: Vaslui-Bârlad-Tecuci-Galaţi (188 km)
sâmbătă, 6 iulie: etapa a 7-a: Buzău-Urziceni-Bucureşti (134 km)





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.