Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălăţeanca Cătălina Cioaric a ales Oltenia: "Am un sentiment ciudat"

Cele şapte handbaliste care şi-au depus memorii la Federaţia Română pentru restanţe financiare, şi care erau deja concediate de către HC Danubius, au fost declarate libere de contract, după ce oficialii echipei gălăţene nu au reuşit să le plătească.
Sportivele pot semna angajamente cu alte grupări pentru sezonul viitor, în timp ce Danubius rămâne cu interdicţia de a efectua transferuri până nu achită datoriile.
Handbalista Cătălina Cioaric este prima jucătoare care deja şi-a pus semnătura pe un contract cu o altă formaţie. Extrema dreapta care de-a lungul carierei sale a jucat doar pentru echipele gălăţene a acceptat oferta primită de la SCM Universitatea Craiova, unde va evolua în următoarele două sezoane.
Oltenii au gânduri mari, au instalat-o pe banca tehnică pe fosta internaţională Carmen Amariei şi vor să atace locurile de cupă europeană. „Am un sentiment ciudat că am plecat de la Galaţi după atâţia ani, locul care a însemnat foarte mult în cariera mea”, ne-a declarat Cătălina Cioaric, bucuroasă că va evolua, din toamnă, într-o sală ultramodernă, cu peste 4.000 de suporteri la meciurile importante: „Îmi place foarte mult atmosfera de la Craiova, una propice performanţei. Ti se ridică părul pe mâini doar când te antrenezi într-o asemenea sală”.
O altă handbalistă care a făcut performanţă la Galaţi, Daciana Curtean, este în trative cu mai multe echipe din Liga Naţională, urmând ca zilele acestea să aleagă una dintre oferte.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.