Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Avertisment al Jandarmeriei către suporterii Oţelului: "Dacă greşiţi, să nu vă supăraţi că ne facem datoria!"

Cu câteva zile înainte de debutul campionatului intern de fotbal, jandarmii gălăţeni, reprezentanţii FC Oţelul şi cei cei ai suporterilor s-au aşezat la masă şi au restabilit coordonatele după care trebuie să se desfăşoare competiţiile sportive, astfel încât să fie preîntâmpinate orice comportamente huliganice. Întrucât campionatul precedent nu a fost marcat semnificativ de probleme grave provocate de suporterii gălăţeni, şeful Jandarmeriei Galaţi le-a mulţumit acestora pentru felul în care şi-au susţinut echipa, dar i-a avertizat că în cazul în care se vor abate de la reguli, jandarmii nu vor ezita să aplice sancţiunile în vigoare. „Personal, doresc să particip la o manifestare sportivă unde nu se adresează injurii şi expresii jignitoare, unde suporterii îşi dau concursul şi efortul să încurajeze echipa, uitând de rivalităţile şi animozităţile cu echipele rivale”, a subliniat lt. col. Dănuţ Vasilică.
În prezent, cinci suporteri ai Oţelului au interdicţie de a intra pe locurile de desfăşurare a competiţiilor sportive gen meciuri de fotbal, pe o perioadă de un an sau şase luni, iar un suporter este cercetat penal pentru încălcarea Legii 4 din 2008.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.