Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oţelul, învinsă la Ceahlăul de propriile slăbiciuni! Cu şase posturi descoperite nu poţi avea pretenţii!

Formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a VI-a a Ligii I, prin golurile marcate de Golubovici '49 şi Gheorghiu '61.

Prima reuşită a nemţenilor a fost dintr-un ofsaid evident, ceea ce nu scuză plasamentul eronat al lui Boşneag, prea avansat, portarul adus de cuplul Răducan - Badea pentru a-l înlocui pe Grahovac trecându-şi în palmares un gol încasat la o minge trimisă cu capul de la 19 metri! La golul secund, din nou Boşneag a fost surprins prea avansat, dar de data aceasta a greşit şi fundaşul stânga Dan Popescu, care a întârziat să iasă în întâmpinarea adversarului, care astfel a avut tot timpul din lume pentru a-şi pregăti nestingherit şutul.

Per ansamblu, Oţelul a dominat teritorial acest joc, în prima repriză având chiar momente prelungite în care a ascuns mingea adversarului, însă cei trei jucători din ofensivă au făcut figuraţie şi nu s-a concretizat nimic. Astafei nu s-a descurcat deloc pe un post care nu-l caracterizează, Iorga a confirmat că este ieşit total din formă, mai ales că n-a fost adus deloc pe postul care-i convine, cel de mijlocaş dreapta, acolo unde este preferat Marquinhos, brazilianul cu zero realizări în acest meci!!!

Oţelul a avut o singura ocazie tot meciul, cea din prima repriză când Giurgiu a driblat un ultim fundaş rămas în faţa sa, dar singur cu portarul a tras peste. Astfel, s-a pierdut un nou meci în faţa unui adversar care n-a impresionat deloc şi nici nu avea cum să iasă altfel decât cu noroc chior, în condiţiile în care doar cinci jucători au arătat în această partidă că merită statutul de fobalişti: Neagu, Giurgiu, Filip şi cei doi fundaşi centrali, Sârghi şi Costin. Oţelul şi-a etalat din plin cu această ocazie carenţele de lot, cu şase posturi descoperite: n-are atacant, mijlocaşi laterali, fundaşi laterali şi, mai nou, nici portar!

Ceahlăul Piatra Neamţ - Oţelul Galaţi 2-0

Golurile au fost marcate de Golubovici '49 şi Gheorghiu '61.

Ceahlăul Piatra Neamţ: Jovic - Dumitraş, Marc, Cânu, Cazan - Stana, Achim - Constantinescu (Dică '75), Golubovici, Chitoşcă (Ichim '67) - Jula (Gheorghiu '34). Antrenor: Vasile Miriuţă.

Oţelul Galaţi: Boşneag - Cojoc, Sîrghi, Costin, Popescu - Giurgiu, Filip (Băjenaru '67) - Marquinhos, Neagu, Iorga (Tudorie '69) - Astafei (Paraschiv '60). Antrenor: Ionuţ Badea.

Cartonaşe galbene: Golubovici '39, Dumitraş '58, Achim '60, Jovic '90+1 / Giurgiu '26, Sîrghi '51, Cojoc '83.

Arbitri: Marian Balaci (central) - Sebastian Gheorghe, Daniel Ciocănea (asistenţi) - Emil Voicu (rezervă). Observatori: George Ionescu, Marcel Lică.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.