Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Eşec la Slobozia. FCM Dunărea continuă să dezamăgească

* După egalul de pe teren propriu din etapa precedentă, acum gălăţenii au furnizat o nouă surpriză neplăcută, pierzând la Slobozia


Chiar dacă ne aflăm în etapa a IV-a, FCM Dunărea a susţinut sâmbătă abia al dolea joc, întâlnind în deplasare pe Unirea Slobozia. Gazdele s-au impus cu scorul de 3-1, după ce gălăţenii au avut avantaj la pauză.
Prima repriză a aparţinut oaspeţilor, care au condus prin golul marcat de Istrate, dintr-o fază pornită de la Gohoreanu. Apoi, Voicu Florea a şutat în bară, în urma unei acţiuni personale. În această parte a jocului au mai fost şi alte oportunităţi de desprindere, dar Gohoreanu, Florea şi Neagu nu au reuşit să fructifice vreuna.
În repriza a doua altele au fost datele problemei, Dunărea evoluând slab şi a fost taxată imediat. Două greşeli în defensivă, în primele minute de la reluare, i-au permis lui Emil Nanu să întoarcă soarta meciului prin două goluri marcate în min. 49 şi 52. Până la urmă tabela a arătat 3-1 în favoarea gazdelor, deşi în ultimele minute au fost două faze în care Gohoreanu ar fi putut duce tabela la 3-2.
Tehnicianul gălăţean a venit cu câteva precizări în legătură cu prestaţia echipei: „Nici acum nu-mi pot explica căderea din mitanul al doilea. După o primă repriză reuşită, în a doua echipa noastră a avut o cu totul altă faţă. Am primit două goluri repede şi jocul a căpătat o altă turnură. După acest şoc ne-am pierdut luciditatea. Am cedat şi mijlocul terenului, am avut probleme şi în defensivă, în special în jocul cu capul, astfel că tabela a curs în favoarea gazdelor, iar în loc de 2-2 s-a făcut 3-1”, ne-a declarat antrenorul Ion Balaur.
În acest meci nu au putut fi favoriţi Bâtfoi – încă indisponibil, şi Sorin Cucu – accidentat. A arbitrat Mihai Amorăriţei, din Câmpina.
FCM Dunărea a aliniat formaţia: Olaru – Radu, Şomodean, Hristian, Ghiocel (min. 52 Chebac) – Manea, Stelian Cucu – Istrate (70 Moroşanu), V. Florea (55 Cenk), Gohoreanu – Neagu.
În următoarea etapă, dunărenii vor juca tot în deplasare, la ACS Berceni, echipă recent promovată, care în această etapă a câştigat în deplasare.
Reamitim că etapa trecută FCM Dunărea a terminat la egalitate, scor 1-1, partida de la Galaţi cu Rapid CFR Suceava.
A fost etapa oaspeţilor

Mai mult de jumătate dintre punctele puse în joc în această etapă au fost adjudecate de echipele vizitatoare. Cea mai mare surpriză s-a înregistrat la Iaşi, unde fosta prim-divizionară CSMS Iaşi, cu obiectiv promovarea, a fost bătută de o echipă venită din eşalonul al treilea. Iată rezultatele complete ale rundei a IV-a: SERIA I - CSMS Iaşi – FC Clinceni 0-2, Farul – CF Brăila 0-1 (gol marcat de gălăţeanul Sorin Frunză), Rapid CFR Suceava – ACS Berceni 0-2 şi Rapid Bucureşti – SC Bacău 1-0. Meciul Sportul - Gloria Buzău nu a fost programat, iar Unirea Tărlungeni a stat. În clasament conduce FC Clinceni – 10 p, urmată de Iaşi – 9 p şi Rapid Bucureşti – 8 puncte. FCM Dunărea a rămas cu un singur punct, din două meciuri şi se află pe locul XI. SERIA A II-A: CSM Rm. Vâlcea – U.T. Arad 2-0, FC Bihor – C.S. Mioveni 1-1, FC Olt – Gloria Bistriţa 1-2, Minerul Motru – CF „U” Craiova 0-1, Olimpia Satu Mare – ASA Tg. Mureş 1-0 şi CS „U” Craiova – Metalul Reşiţa 1-3. Pe primele locuri – Gloria Bistriţa şi Rm. Vâlcea – cu câte 7 puncte.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.