Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

EXCLUSIV/ UPDATE: Sâmbătă se redeschide, după 13 ani, Sala Sporturilor (GALERIE FOTO)

UPDATE, ora 21.30: În această seară, Primăria Municipiului Galaţi a anunţat, într-un comunicat de presă, că ceremonia inaugurării Sălii Sporturilor, programată sâmbătă, 5 octombrie,  va începe la ora 15.00. Meciul de baschet Phoenix Galaţi - Rapid va fi precedat de premierea celor 79 de elevi gălăţeni care au obţinut menţiuni şi premii la olimpiadele naţionale şi internaţionale, precum şi a profesorilor care i-au îndrumat.

Apoi, vor urma demonstraţiile susţinute de karatiştii juniori de la Karate Club Galaţi, de performerii şcolii de dans sportiv Fantezia şi de cei mai mici campioni ai clubului de baschet Phoenix.

{gallery}zopesala{/gallery}


Momentul aşteptat de iubitorii sportului din Galaţi vreme de 13 ani va avea loc sâmbătă: se redeschide Sala Sporturilor "Dunărea"!

Informaţia, anunţată în premieră de "Viaţa liberă" încă de acum două săptămâni, a fost oficializată în această seară, când s-a confirmat că primul eveniment sportiv găzduit de Sala Sporturilor, după lucrările de consolidare şi reabilitare, va fi meciul de debut al echipei de baschet feminin Phoenix Galaţi în Liga Naţională, cu Rapid Bucureşti, sâmbătă, cu începere de la ora 18.00.

În aceasta seară, la ora 19.00, baschetbalistele de la Phoenix se aflau în plin antrenament, primul susţinut în Sala Sporturilor "Dunărea"!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.