Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Miercuri, după jumătate de an, se joacă din nou pe stadionul "Dunărea"

Cea mai mare arenă sportivă din Galaţi, stadionul „Dunărea”, revine astăzi în circuitul competiţional, la jumătate de an distanţă de când fusese abandonată din cauza stării precare a terenului. Între timp, gazonul a fost refăcut, iar astăzi echipa de ligă secundă FCM Dunărea revine „acasă”, urmând să dispute aici meciul din etapa a 12-a, cu Farul Constanţa, de la ora 14.00. Pe această arenă va juca FCM Dunărea până la finalul campionatului, administratorii bazei spunând că se intenţionează ca gazonul să fie apoi schimbat complet, odată cu preconizata demarare a proiectului reconstrucţiei stadionului, în vara anului viitor.
Până acum, echipa gălăţeană nu a obţinut nicio victorie, aflându-se pe ultimul loc, cu numai două puncte, astfel că partida astăzi a devenit una extrem de importantă. Antrenorul Ion Balaur are tot lotul la dispoziţie, sperându-se să se spargă gheaţa şi să se obţină primul succes.
Celelalte meciuri ale etapei, seria I: Rapid CFR Suceava - Rapid Bucureşti, ACS Berceni - CSMS Iaşi, Unirea Târlungeni - CF Brăila, SC Bacău - Unirea Slobozia şi Gloria Buzău - FC Clinceni. Din seria a II-a se evidenţiază partidele Metalul Reşiţa - FC U. Craiova şi ASA Tg. Mureş - Gloria Bistriţa.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.