UPDATE/ PATRONUL OŢELULUI, Dan Adamescu, REŢINUT pentru 24 de ore
UPDATE: Dan Adamescu a fost reţinut joi, pentru 24 de ore, de procurorii DNA, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, anunţă Direcţia Naţională Anticorupţie. De asemenea, DNA a precizat într-un comunicat că Adamescu va fi prezentat Curții de Apel București pentru emiterea mandatului de arestare preventivă pe 30 de zile.
Omul de afaceri Dan Adamescu a fost adus, joi dimineaţă, cu o dubă la DNA, fiind escortat de trupele speciale, după ce pe numele său a fost emis un mandat de aducere, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că le-ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Dan Adamescu a fost adus la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că a încălcat obligaţiile stabilite în cadrul măsurii controlului judiciar.
Dan Adamescu detine, printre altele, compania Astra Asigurari, Unirea Shopping Center si clubul de fotbal din Liga I Otelul Galati.
Citeşte şi: Problemele lui Adamescu amplifică zdravăn incertitudinile la Oţelul





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.