Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

ÎNOT/ Copiii de la Viva Club Galaţi, la concursul "Camelia Potec - în căutarea viitorilor campioni"

În acest weekend, la „Stejarii Country Club”, în Pădurea Băneasa (lângă Bucureşti), are loc concursul de înot „Camelia Potec - în căutarea viitorilor campioni”, destinat copiilor (9-11 ani), şi al cărui scop este de selecţionare pentru puştii cu potenţial, în vederea continuării drumului spre performanţă.

Din partea Viva Club Galaţi vor fi prezenţi următorii înotători: Ana Maria Pascu, Bianca Costea (2005), Vicenţia Mihaela Stroe, Ioana Harabagiu, Elena Sălăvăstru, Alexandru Ştefan Mazilu, Răzvan Hodină (2004) şi Diana Alexandra Pascu (2003). Cei 24 de copii selecţionaţi (câte unul pentru fiecare probă) vor beneficia, pe o perioadă de un an, de susţinerea pregătirii, constând în echipament şi participarea la două tabere - una de vară şi una de iarnă.

Altfel, patru sportivi de la Viva (Rareş Alexandru Bălan, Denisa Cristina Crihană, Diana Alexandru Pascu şi Alina Francesca Andrei) au participat la Campionatul Naţional de înot pentru copii (11-13 ani), de la Brăila, alături de 450 de înotători. Gălăţenii şi-au depăşit câteva recorduri personale, iar la final s-au clasat în primii zece.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.