Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

FCM Dunărea S-A RETRAS din Liga a II-a! Jucătorii sunt îndrumați către Metalosport

 

Încercările din această vară ale celor din conducerea FCM Dunărea Galați de a găsi soluții pentru a scăpa de datorii n-au avut succes, astfel că echipa de seniori, înscrisă în Liga a II-a, s-a desfiinţat. „Astăzi, 2 august, suntem nevoiţi să anunţăm că nu vom începe campionatul ligii secunde. Motivul este de natură financiară. Clubul are datorii către bugetul de stat de aproximativ 2,5 milioane de lei, din cauza cărora, cu toată bunăvoinţa Consiliului Local, municipalitatea nu poate legal să ne susţină financiar mai mult decât cu plata salariilor. Începerea noului sezon ar însemna cheltuieli pe care nu le putem acoperi”, ne-a declarat Romeo Jianu, preşedintele FCM Dunărea. Acesta a precizat că FCM Dunărea mai are datorii şi la terţi în valoare de aproximativ 500.000 de lei.

În această situaţie, jucătorii au fost îndrumaţi către Metalosport Galați, grupare care a promovat în acest an în Liga a III-a şi care, cu sprijinul financiar al municipalităţii, ar putea avea ca obiectiv promovarea imediată în liga secundă şi apoi chiar ţinti intrarea în Liga I.

FCM Dunărea s-a asociat cu clubul Steaua Dunării şi sub denumirea de Asociaţia Sport Club Municipal Dunărea va activa la nivel de juniori şi copii. Iniţial s-a dorit ca, în urma asocierii, ASCM Dunărea să preia locul în liga secundă avut de FCM, dar acest lucru nu a fost permis de către Federaţia Română de Fotbal.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.